Vin alegerile. După o pauză de 1,5 ani, o delegație oficială a MAIEI merge la Moscova
O delegație a Republicii Moldova, condusă de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tatiana Molcean va efectua o vizită la Moscova unde vor avea loc consultările interministeriale moldo-ruse.
Într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe de la chișinău se spune că respectivele consultări politice au loc la inițiativa Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.
Delegaţia Republicii Moldova va fi condusă de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tatiana Molcean, iar cea rusă de către secretarul de stat, Viceministrul Afacerilor Externe, Grigorii Karasin.
În comunicat se mai spune că părţile urmează să examineze un spectru larg de subiecte actuale ale relaţiilor moldo-ruse, în special avansarea dialogului politic, aprofundarea cooperării în domeniul comercial-economic, social, interacţiunea în sfera cultural-umanitară, etc.
La sugestia părții moldovenești, în cadrul discuţiilor urmează a fi abordate şi subiectele problematice ale relațiilor bilaterale, inclusiv dificultăţile întâmpinate la călătoriile în Federația Rusă de către oficialii moldoveni de rang înalt.
De asemenea, sunt planificate a fi abordate proiectele de acorduri interguvernamentale privind cooperarea în domeniul migrației forței de muncă și readmisiei, precum și programul de cooperare în sfera umanitară.
------------------------------- Amintim că pe 9 martie 2017, Chișinăul a transmis o notă către conducerea politică a Federației Ruse, prin care sunt semnalate o serie de abuzuri comise împotriva oficialilor din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele Coaliției de Guvernare din Republica Moldova.
În notă este descris modul în care oficialii moldoveni sunt opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați, percheziționați, tratați umilitor de către reprezentanți ai serviciilor speciale rusești.
Ambasadorul rus, Farid Muhametșin a fost anunțat că, până la soluționarea acestei probleme, oficialilor moldoveni li se va cere să se abțină de la deplasări în Federația Rusă.
Toate aceste abuzuri - hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea în Federația Rusă și punerea lor sub monitorizare internațională - au luat amploare odată cu avansarea de către anchetatorii moldoveni în investigațiile privind spălarea a 22 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, bani proveniți din Federația Rusă.
Atât în nota transmisă la Moscova, cât și în discuția cu Ambasadorul Farit Muhametşin, Președintele Parlamentului și Primul Ministru au menționat atunci că din datele analizate reiese că natura problemei semnalate nu ar fi una politică, aceste abuzuri au fost inițiate la indicația unuia dintre serviciile speciale rusești, ai căror reprezentanți conduc interogarea oficialilor moldoveni când ajung în Federația Rusă.