VIDEO // Cât a costat-o pe moldoveancă dezbrăcatul pe internet
Oamenii legii au reținut doi bărbați pentru că au șantajat o femeie după ce au convins-o să le transmită imagini cu caracter intim. Cei doi au fost prinși în flagrant în momentul când primeau suma de 500 de euro de la victimă.
Operațiunea a fost desfășurată de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale oficiul Sud și ofițerii din cadrul Direcției „Sud" a Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul angajaților de la BPDS „Fulger", în or. Cahul.
În cadrul investigațiilor s-a stabilit că începând cu luna ianuarie 2019, unul din suspecți a contactat victima prin intermediul rețelelor sociale. În urma schimbului de mesaje, acesta a obținut încrederea femeii. Prin diverse metode de convingere, suspectul a convins-o pe femeie, într-un final, să-i transmită imagini cu caracter intim. Ulterior, suspectul a început să o șantajeze pe femeie, amenințând-o cu publicarea imaginilor pe rețelele de socializare și a cerut victimei 5500 euro și 1000 de dolari.
Oamenii legii au decis ca banii să fie transmiși sub controlul procurorilor PCCOCS și ofițerilor de investigații al INI, pentru a putea identifica toți participanții la schemă. În așa mod s-a dovedit că banii au fost primiți de o doamnă, complice la comiterea infracțiunii.
În urma reținerii și efectuării perchezițiilor, asupra suspecților au fost găsite banii estorcați, precum și telefonul mobil utilizat la comiterea infracțiunii.
Bănuiții au fost reținuți pentru 72 ore.
În caz că vinovăția acestora se va demonstra, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 13 ani.
La moment, investigațiile pe caz continuă, pentru stabilirea și altor eventualele victime ale acțiunilor ilicite ale bănuiților și a complicilor la comiterea infracțiunii.