În cadrul ședinței de judecată de astăzi Veaceslav Platon a povestit în detalii ce s-a întâmplat, cine și în ce condiții l-a arestat, a declarat unul dintre avocații lui Platon, Ilia Novikov.

Potrivit avocatului, este vorba de un dosar cu substrat politic, iar judecătorii ar trebui să țină cont de rapiditatea acțiunilor desfășurate în timpul extrădării, pentru că a fost încălcată legislația Republicii Moldova, Ucrainei, dar și a Uniunii Europene.

Novikov a mai adăugat că astăzi urmează să se întâlnească cu reprezentanții mai multor ambasade, care au manifestat interes față de acest caz. Avocatul a mai adăugat că el a fost angajat de Platon ca să se ocupe doar de subiectul extrădării și că nu se poate pronunţa în sensul altor detalii ale urmăririi penale.  

Amintim că Ilia Novikov este avocatul care l-a apărat pe pilotul ucrainean, Nadejda Savcenko, în instanțele de judecată ruse.

Platon a fost dat în căutare internațională la 25 iulie, pe numele său fiind emis un mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Exact în aceeași zi, „Raiderul nr. 1 din spațiul CSI” a fost reținut la Kiev de autoritățile ucrainene. Ulterior, instanţa ucraineană a emis pe numele său un mandat de arest pentru 40 de zile, timp în care avea să urmeze procedura de extrădare.

Mandatul de arest a fost eliberat de către autoritățile de la Chișinău după ce procurorii au efectuat percheziții și ridicări de documente în mai multe bănci, la oficiile unor firme, precum și la domiciliile mai multor persoane. Măsurile au fost întreprinse în cadrul unui dosar din ancheta extinsă privind frauda bancară. Potrivit oamenilor legii dosarul respectiv are conexiuni cu un alt dosar privind spălarea celor 20 de miliarde de dolari printr-o bancă moldovenească.