Ninsorile revin // Meteorologii anunță din nou COD GALBEN
Meteorologii au emis COD GALBEN de ninsoare pe întregul teritoriu al Republicii Moldova cu excepția unor raioane din nordul țării: Briceni, Ocnița, Dondușeni, Edineț, Râșcani, Drochia și Glodeni. Potrivit sinopticienilor, miercuri, 11 ianuarie, se prevăd ninsori puternice, noul strat de zăpadă va constitui între 5-10 cm. Izolat se vor forma troiene.
Riscuri:
reducerea vizibilităţii;
creşterea riscului derapajelor şi a accidentelor rutiere;
perturbarea locală a traficului rutier;
izolarea parţială a unor localităţi;
avarierea unor construcţii sub acţiunea greutăţii stratului de zăpadă;
avarierea liniilor de telecomunicaţii şi de transport al energiei electrice.
Se recomandă:
adaptarea permanentă a vitezei autovehiculului la condiţiile de drum;
folosirea sistemului de iluminare-avertizare pe toate categoriile de drumuri;
evitarea activităţilor obositoare, cum ar fi împinsul maşinii sau mersul în zăpadă adâncă, pentru prevenirea hipotermiei și acutizării bolilor cardiace;
asigurarea autovehiculului cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, răzuitoare, cablu de remorcare, combustibil de rezervă.