Vameș,cercetat pentru corupere pasivă. Nu a putut explica cum au ajuns euro și dolarii în biroul său
Un vameş de la postul din Criva riscă 7 ani de puşcărie şi o amendă de până la 6000 de unităţi convenţionale, dacă nu justifică provenienţa a 2600 de lei, 100 de euro şi 200 de dolari, depistate ca urmare a unui control inopinat, efectuat de trrimşii Direcţiei securitate internă a Serviciului Vamal.
În urma verificărilor, în biroul acestuia au fost depistate mijloace bănești în sumă de 2600 lei, 100 euro și respectiv 200 dolari SUA, proveniența cărora nu a putut fi justificată.
Conform procedurii, materialele pe acest caz au fost transmise Centrului Național Anticorupție în vederea investigării acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) al CP al RM – corupere pasivă.
În cazul demonstrării culpabilității, acesta riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 u.c. şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
În cadrul reformelor demarate, Serviciul Vamal a instituit o politică de toleranță zero față de corupție, angajații instituției fiind avertizați, în mai multe rânduri, că pot fi traşi la răspundere disciplinară și penală pentru eventualele încălcări admise în exercitarea atribuțiilor de serviciu.