Conducerea Centrului Național Anticorupție, Ministerului Educației și Primăriei municipiului Chișinău este invitată vineri la raport în Parlament în legătura cu dosarul „licitațiilor trucate” în domeniul asigurării cu produse alimentare a instituțiilor de învățământ. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței Comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ.

Deputatul Platformei Social-Democrate, Boris Golovin, a declarat pentru Deschide.MD că ședința de azi a avut un caracter organizatoric, totuși, au fost luate și unele decizii cu privirea la activitatea deputaților.

Astfel, conducerea CNA, Ministerului Educației și Primăriei Chișinău vor prezenta informația privind situația din domeniul alimentar, dar și măsurile întreprinse în cadrul dosarului penal.

Totodată, deputații au decis ca ședințele Comisiei să se desfășoare 1-2 ori pe săptămână. Golovin nu exclude că deputații pot solicita împuterniciri suplimentare în cadrul anchetei pentru a verifica și procesul de alimentație în cadrul Armatei Naționale.

Amintim că la sfârșitul lunii noiembrie CNA şi procurorii anticorupţie au desfăşurat mai multe percheziţii în cadrul unor institutii publice, precum şi la domiciliile unor funcţionari din domeniul educaţiei şi la unii agenti economici. Acestea au avut loc în cadrul unei cauze penale. E vorba despre aranjarea unor licitaţii ce tin de asigurarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor din capitală. Anchetatorii au constatat nu doar trucarea procesului de achizitii publice, dar şi livrarea de produse alterate în institutiile de învăţământ.