Dosarele a patru judecători reținuți, în dosarul „Laundromat” au fost deja expediate în instanță iar în scurt timp și ceilalți magistrați vor ajunge în fața judecătorilor.

Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de șeful procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, care a precizat că dosarele celorlalți judecători sunt la etapa de finalizare a urmăririi penale și că urmează să fie expediate și acestea în instanță. 

Potrivit surselor portalului nostru cei patru care au fost trimiși în instanță sunt Gheorghe Gorun - fostul judecător de la Judecătoria Râșcani a capitalei, Aurica Us - fosta magistrată de la Judecătoria Râșcani, Valeriu Gâscă – judecător la Judecătoria Râșcani, Igor Vornicescu - ex-judecător.

Amintim că 18 magistrați și executori judecătorești au fost reţinuţi în septembrie 2016, pentru că ar fi fost implicaţi în schema de spălare de bani, prin care au fost transferate ilegal 20 de miliarde de dolari prin băncile din Moldova. În total, în schemă sunt implicaţi 20 de funcţionari. Atunci unul a fost dat în căutare, iar altul se afla în străinătate.

La câteva zile de la reţinerea celor 18, procurorii au primit informaţii operative că în schemă ar fi implicat încă un magistrat. Acesta poate fi identificat printr-o decizie judecătorească în procedură simplificată emisă în perioadă 2010- 2013. În acest sens, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a emis o solicitare către toate judecătoriile din ţară pentru a căuta în arhive documentul respectiv.

În luna noiembrie, unul din judecătorii reținuți în dosarul „Laundromat” a decedat la spital după ce a intrat în comă, fiind diagnosticat cu hepatită.

De precizat este și faptul că redacţia Deschide.MD a publicat, cu referire la surse din cadrul anchetei, lista tuturor judecătorilor încătuşaţi.

Ştefan Niţă - judecător la Curtea de Apel

Garri Bivol - judecătorul Judecătoriei sectorului Centru

Iurie Ţurcan - fost magistrat al judecătoriei Râșcani

Liliana Andriaș - Judecătoria Centru

Iurie Hârbu – Judecătoria Telenești

Serghei Popovici – președinte Judecătorie Comrat

Gheorghe Bârnaz – magistratul de la Judecătoria Râșcani

Valeriu Gâscă – judecător la Judecătoria Râșcani

Serghei Gubenсo - Judecătoria Comrat

Serghei Lebediuc - Judecătoria Militară

Mihai Moraru - Judecătoria Ungheni

Aurica Us - fosta magistrată de la Judecătoria Râșcani

Gheorghe Marchitan - magistratul de la Judecătoria Căușeni

Gheorghe Gorun - fostul judecător de la Judecătoria Râșcani a capitalei

Igor Vornicescu - ex-judecător

Victor Orândaş - ex-judecător, Judecătoria Centru