Un proiect de decizie al Ministerului Educației de la Kiev vrea să anuleze obligativitatea studierii limbii române în clasele 10-11 din şcolile de cultură generală cu limba română de predare din Ucraina.

Elevii vor urma să decidă dacă vor să învețe limba și literatura română în calitate de disciplină facultativă, fără a susține examene. Astfel, elevii din clasele a 10-11, vor avea opțiunea să învețe limba și literatura română facultativ, peste orele obligatorii, în condițiile în care elevii sunt nevoiți să susțină în la finele clasei a 11-a examenul de capacitate.

Unul dintre semnatarii scrisorii deschise, Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a declarat pentru Deschide.MD că proiectul de decizie se încadrează în noua politică de funcționare a limbilor minoritare pe teritoriul Ucrainei promovat de un șir de partide politice în Rada Supremă. Potrivit proiectului de lege, în toate, instituțiile de stat din Ucraina, limba de comunicare va în exclusivitate limba ucraineană. Această lege urmează să anuleze o normă din anul 2012, care stipulează că în regiunile ucrainene unde 10% populație vorbește o limbă maternă, alta decât ucraineana, va funcționa legea cu privire la limbile regionale. În aceste regiuni, limba minorității putea fi folosit la nivel instituțional în rând cu limba ucraineană. Oricum, legea din 2012 a purtat caracter obligatoriu până în anul 2014, când a fost anulată.

Vasile Tărâțeanu spune că noul proiect urmărește scopul final de a integra minoritățile naționale în societatea ucraineană. De exemplu în ministrul educației ucrainean, Lilia Grinevici, a comunicat referindeu-se la minoritatea maghiară dijn Ucraina că „în şcolile minorităţilor etnice este necesară o creştere a volumului de predare în limba ucraineană, şi am în vedere nu numai creşterea numărului de ore de limbă şi literatură ucraineană, şi ci studierea în limba de stat a altor obiecte, spre exemplu Istoria Ucrainei. Modificările care vor fi întreprinse în sistemul de învăţământ vor fi puse în aplicare treptat, ele prevăzând şi o perioadă de tranziţie”. Așadar, inițiativele politic-legislative se vor referi în mod direct și la comunitatea românească din Ucraina.

La momentul dat în cele 63 de școli cu limba română de predare toate disciplinele sunt predate în limba română, cu mici excepţii - istoria Ucrainei, limba şi literatura ucraineană.

Vitalie Zâgrea, președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți: „Asta ar însemna că începând cu 1 septembrie 2017 în şcolile cu limba română de predare din Ucraina elevii din clasele superioare 10-11 nu vor mai putea studia limba şi literatura română în mod obligatoriu, doar facultativ, dacă vor dori... Până acuma în programa şcolară limba şi literatura română erau discipline obligatorii, ca şi matematica, fizica, Istoria”.

„În şcolile minorităţilor etnice este necesară o creştere a volumului de predare în limba ucraineană, şi am în vedere nu numai creşterea numărului de ore de limbă şi literatură ucraineană, şi studierea în limba de stat a altor obiecte, spre exemplu Istoria Ucrainei. Modificările care vor fi întreprinse în sistemul de învăţământ vor fi puse în aplicare treptat, ele prevăzând şi o perioadă de tranziţie”, a speficat Lilia Grinevici, adăugând că „suplimentarea orelor de studiere în limba ucraineană în aceste şcoli este necesară”.

Amintim că, liderii asociaţiilor naţional-culturale româneşti din Ucraina s-au adresat instituţiilor superioare ale statului ucrainean: Preşedintelui ţării Petro Poroşenko, premierului Volodymyr Groisman, Ministrului Educaţiei Lilia Grinevici, precum şi Reprezentanţei UE în Ucraina cu o cerere de protest împotriva eliminării limbii şi literaturii române din clasele superioare din şcolile de cultură generală cu limba română de predare din Ucraina.