Un copil de jumătate de an a fost maltratat cu cruzime
Un bărbat de 37 de ani este suspectat de aplicarea leziunilor corporale grave unei fetițe în vârstă de numai șase luni. Copilul a fost adus în stare critică în Secția reanimare a Centrului mamei și copilului din orașul Tiraspol, transmite IPN.
Ea este singurul pacient cu vârstă atât de fragedă din secția respectivă, dat fiind faptul că secția este în carantină. Potrivit medicului-șef al secției, Aliona Dubrovina, fetița a fost adusă într-o stare foarte gravă. Diagnosticul stabilit în urma efectuării tomografiei computerizate trezește o mare îngrijorare: multiple fracturi craniene, contuzii ale creierului, sindrom convulsiv. După efectuarea intervențiilor medicale, a fost înregistrată o tendință pozitivă.
Comitetul de investigații din regiunea transnistreană cercetează incidentul. Conform datelor preliminare, copilul a fost bătut de tatăl vitreg, în vârstă de 37 de ani, în ziua de 20 ianuarie. În ziua respectivă, suspectul, care este locuitor al orașului Bender și are antecedente penale, se afla în stare de ebrietate. Din momentul maltratării, copilul s-a aflat acasă în această stare mai multe zile și numai după mai multe crize convulsive a fost chemată o ambulanță.
Sursa: IPN