Poliția a dezmembrat un grup infracțional specializat în circulația drogurilor
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și, respectiv, 35 de ani, domiciliate temporar în Chișinău și suburbiile municipiului, membri ai unui grup infracțional, au fost reținute şi, ulterior, arestate pentru 30 de zile sub bănuiala de comercializare a drogurilor.
În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Antidrog, în comun cu inspectorii Centrului Chinologic al Serviciului Vamal, s-a stabilit că grupul infracţional a organizat diferite scheme ce le-ar permite introducerea în Republica Moldova a substanţelor narcotice de tip extasy, amfetamină, heroină. Drogurile erau comercializate pe teritoriul ţării, iar unele fiind tranzitate cu destinaţia finală Federaţia Rusă.
Astfel, a fost creată o schemă de introducere prin contrabandă, cu ulterioara comercializare pe teritoriu țării, a substanțelor psihotrope (pastile subutex). Țara de origine era Franța, iar în Republica Moldova drogurile ajungeau prin intermediul coletelor transmise cu microbuzul de rută, acestea fiind camuflate în cutii cu produse alimentare. Ulterior, drogurile erau distribuite consumatorilor finali, iar fiecare membru al grupului criminal avea o cotă parte din mijloacele financiare obținute astsfel, în corespundere cu statutul fiecăruia (autor, organizator sau complice).
La 6 august au fost efectuate un șir de acțiuni în Chișinău și la Postul Vamal Leușeni, pe unde se introduceau coletele cu microbuzul de rută Franța – Chișinău. La Postul Vamal Leușeni a fost depistat microbuzul care transporta coletul cu drogurile camuflate, fiind însoțit până în locul unde se repartizau coletele. În momentul primirii coletului de către organizator, acesta a fost reținut de către colaboratorii BPDS „Fulger”.
În colet au fost depistate 78 de blistere a cîte 7 pastile cu inscripția SUBUTEX fiind camuflate în cutii de cafea, total 545 de pastile psihotrope. Este de menționat că o pastilă de acest gen este suficientă pentru a satisface necesitatea de consum a 5 – 10 persoane consumatoare de droguri.
În Republica Moldova acestea erau realizate cu 600 – 800 lei pentru o pastilă. În urma realizării acestora se presupune că membrii grupării ar fi încasat o sumă de 430 000 lei. În Franța o pastilă a fost procurată cu 2,5 Euro (aproximativ 55 lei).
Ulterior, au fost reținuți încă doi membri ai grupării, cu rol distribuitori ai drogurilor, fiind depistate două pastile psihotrope cu denumirea „Aprozalam”, telefoane mobile și alte mijloace de comunicare, precum și acte de identitate cu semne de falsificare emise de autoritățile Române.
Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.