Gimnasta Jennifer Bricker s-a născut fără picioare, însă la 11 ani a reușit să devină campioana statului Illinois. A început să facă gimnastică după ce a văzut performanța Dominicăi Moceanu la Olimpiada din 1996. Când cele două fetele s-au întâlnit după mulți ani, ele au aflat că au legături mult mai apropiate decât se așteptau.

Sharon și Gerald Bricker au înfiat-o pe Jennifer când fetița avea doar câteva luni. Fata avea ochi mari, un zâmbet până la urechi și, se părea, că avea rezerve nelimitate de energie. Medicul a sugerat familiei să poarte copilul într-un dispozitiv special care semăna cu o găleată, părinții adoptivi însă au refuzat, scrie BBC. 

La scurt timp Jennifer a învățat să meargă și să alerge  folosind mâinile și șoldurile. Urca fără frică în copaci și sărea pe trambulină.

„Toți mă încurajau. Îmi permiteau să sar peste tot unde este posibil și să-i sperii pe toți până la moarte”, povestește gimnasta.

I-au pus protezele când a împlinit trei ani, însă nu s-a putut adapta până la urmă – se mișca mult mai bine fără proteze.

Lui Jennifer îi plăcea să ia parte la jocuri de echipă la școală. „Mă jucam împreună cu toată lumea”, vorbește Jennifer.

„Părinții mei nu m-au tratat ca pe un copil cu nevoi speciale, de aceea nici nu mă percepeam ca un copil cu nevoi speciale. Știam că nu am picioare, acest fapt însă nu mă împiedica să fac ceea ce vreau”, povestește fata.

Familia Bricker nu a tăinuit niciodată că Jennifer este un copil adoptiv. „Știam că sunt româncă și că, cel mai probabil, m-au dat spre adopție din cauză că m-am născut fără picioare”.

Sharon și Gerald au dorit ca Jennifer să-i înțeleagă pe părinții naturali, imigranți din România, care au dat-o spre adopție la scurt timp după ce s-a născut.

„Tu nu ai fost în locul lor, și nu știi ce se întâmpla în mințile lor. Ei au venit dintr-o altă țară, ei au o altă mentalitate”, era explicația părinților.

Părinții adoptivi îi aminteau în mod constant că ea este iubită și dorită.

Viitoarea gimnastă a crescut într-un oraș mic din Illinois și nu a văzut niciodată un om din România, țară din care au venit părinții ei biologici. Pentru prima dată a văzut o fată româncă la televizor, în anul 1996, când privea transmisiunea Jocurilor Olimpice.

Lui Jennifer îi plăcea în mod deosebit să se uite la performanțele echipei feminine de gimnastică. Îi plăcea în mod deosebit de una dintre gimnaste, de românca Dominica Moceanu. Moceanu era doar cu șase ani mai mare și, potrivit Jennifer, era la fel de miniaturală ca și ea.

„Aveam o atracție față de ea pentru că noi eram asemănătoare, iar pentru mine asta era foarte important. Cât am crescut, nu am văzut pe nimeni asemănător mie. Nu am cunoscut pe nimeni din România. M-am regăsit pe mine însămi în ea, iar pentru mine acest lucru era foarte important”, explică gimnasta.

Moceanu și echipa feminină a câștigat medalia de aur, iar Jennifer a decis să devină gimnastă. A început să practice salturi acrobatice pe pistă. Tânăra nu accepta concesii din partea antrenorilor pentru invaliditatea sa. „Când participam la competiții, știam că pe mine mă vor nota cu adevărat”. Ea își aduce aminte că publicul rămânea nedumerit atunci când o vedeau.

„Wow, ea nu are picioare, chiar va intra în concurs? Însă atunci când evoluam, susținerea era nemaipomenită. Suporterii aplaudau și strigau mereu, pentru că eu nu permiteam nicio excepție în cazul meu.”

La vârsta de 10 ani, Jennifer a participat la Olimpiada pentru juniori, organizată de Uniunea americană a sportivilor amatori. Aceste jocuri sunt considerate cele mai serioase competiții pentru juniori în SUA. La 11 ani, tânăra a devenit campioana statului Illinois la salturi pe pistă acrobatică.

Jennifer a continuat să urmărească evoluția idolului ei, Dominica, care a început să apară în presă în alte circumstanțe. În anul 1998, când Dominica avea 17 ani, aceasta a depus o plângere în instanța de judecată împotriva părinților ei, acuzându-i de cheltuirea ilegală a unui milion de dolari, pe care gimnasta l-a câștigat la Jocurile Olimpice. În cadrul anchetei, au apărut povești despre abuzurile fizice la care era supusă Dominica din partea tatălui ei. Drept rezultat, gimnasta a reușit să obțină independența juridică față de părinți și a devenit stăpână pe banii câștigați.     

LA 16 ani Jennifer a întrebat-o pe mama sa dacă există ceva ce ea nu știe despre părinții ei biologici. De obicei, părinții îi povesteau absolut totul, de aceea ea a fost surprinsă când a aflat că există lucruri care i-au fost ascunse.

Maică-sa a pus-o pe Jennifer pe pat și i-a spus „Dacă tu ai fi rămas alături de părinții tăi biologici, numele tău ar fi fost Moceanu”.

Nu a avut nicio îndoială ce înseamnă aceste cuvinte.

„Imediat ce am auzit asta, am zis – Dominica este sora mea!”, povestește Jennifer.

Cuplul Bricker a aflat despre acest lucru absolut întâmplător. Înfierea lui Jennifer trebuia să fie secretă, adică, numele părinților biologici nu trebuiau să fie cunoscute. Cu toate acestea, numele a părut în documente, iar familia Bricker le-a văzut. Apoi, în timpul transmisiunii Olimpiadei 1996, pe ecrane au apărut fețele părinților Dominicăi Moceanu – Camelia și Dumitru. Când au apărut titrele cu numele părinților, ei doi Bricker și-au dat seama că ei sunt părinții fiicei adoptive. Au decis să-i spună lui Jennifer despre asta când ea va crește mai mare. Când a aflat adevărul, Jennifer a vrut să o contacteze pe Dominica, trebuia să facă asta corect. „Nu puteam să o sun pur și simplu și să-i spun: „Salut, eu sunt sora ta!”, nu am vrut să mă considere de nebună.

Jennifer avea un unchi care lucra în calitate de detectiv particular și pe care l-a rugat să o ajute să-i contacteze pe părinții ei biologici. Ei nu au negat faptul că au dat un copil la casa de copii, însă nu au mai răspuns la telefon după prima conversație „Era evident că ei au dorit să păstreze în ascuns existența mea în continuare”.

Patru ani mai târziu, Jennifer i-a expediat surorii sale o scrisoare în care i-a povestit despre sine și despre modul în care ea a inspirat-o să facă gimnastică.

„Nu îmi vine să cred: toată viața mea tu ai fost idolul meu, iar acum am aflat că ești sora mea!”, a scris Jennifer.

Jennifer a atașat copiile tuturor documentelor pe care le avea, și fotografiile sale mai sus de talie.

„Am luat decizia instinctiv să nu să nu-i spun că nu am picioare. Am decis că acest lucru va fi o exagerare din partea mea. ea va afla că are o soră despre care nu a auzit nimic. îi voi povesti despre picioare mai târziu”, explică Jennifer.

Dominica avea deja 26 de ani și nu se mai era o gimnastă profesionistă. Viața ei era plină de evenimente. S-a căsătorit cu un sportiv, și așteptau nașterea primului copil. Ea urma să susțină examenele de licență înainte de naștere. În acest context, Dominica a mers la poștă să ia un pachet despre care a primit o notificare.

Ea a deschis un plic foarte greu când a intrat în mașină. Primul lucru pe care l-a văzut au fost niște acte judiciare semnate de părinții ei. Acestea au făcut-o curioasă. Apoi ea a văzut fotografiile unei fete, care seamănă  foarte mult cu sora ei mai mică, Cristina. „Asemănarea era uluitoare”, explică Dominica. Într-un sfârșit ea a deschis scrisoarea împăturită atent. I-a sărit imediat în ochi următoarea frază – „Numele părinților mei biologici este Moceanu”.

„A fost cel mai mare șoc din viața mea, nu voi uita niciodată acest lucru”, spune Dominica.

Ea trebuia să afle dacă ceea ce se spune în scrisoare este adevărat. A sunat-o pe mama ei chiar din mașină, care locuia la o distanță de câteva fusuri orare, și a trezit-o din somn cu următoarea întrebare: Voi ați dat spre adopție o fetiță în anul 1987?”

„Am pus întrebarea în mod direct, iar asta a fost probabil, cea mai rapidă trezire din viața ei”, povestește Dominica. Mama ei a plâns și a spus că „Da”, însă nu a mai putut spune nimic.

„Îmi făceam foarte mari griji pentru ea, deoarece în toți acești ani ea a trebuit să țină această informație în taină”, spune Dominica.

Săptămânile care au urmat au fost au trecut în mare vâlvă. Dominic i-a scris lui Jennifer că ea are nevoie de timp, pentru a reflecta asupra informației primite și i-a explicat că se pregătește să aibă un copil.

„Trebuia să-mi răspund mie însămi la câteva întrebări și să înțeleg cum așa ceva putea să se întâmple”, explică sora mai mare.

Tatăl Dominicăi era grav bolnav în acea perioadă și comunicarea cu el era foarte dificilă. Dominica însă a aflat că decizia cu privire la adopție a fost luată de tatăl ei chiar în maternitate din și a fost dictată de frica față de costurile medicale pentru întreținerea lui Jennifer. Mama copilului nici nu a fost întrebat, ea nici nu a avut posibilitatea să țină în mâini micuțul copil.

Copilul Dominicăi s-a născut în ajun de Crăciun, iar peste câteva săptămâni, pe 14 ianuarie ea a fost pregătită să o sune pentru prima dată pe sora sa. Avea emoții și chiar a pregătit niște fițuici în scris, surorile însă au găsit limbă comună foarte repede. Apoi, Jennifer a decis să meargă în atac direct. „Apropo, știai că nu am picioare?”.

Dominica a tăcut copleșită, întrebându-se cum această informație se potrivește cu ceea ce știe deja despre Jennifer.

„Ea mi-a spus că anume datorită mie s-a apucat de gimnastică, iar asta mi-a părut cu adevărat minunat”, povestește Dominica.

La primăvară, Dominica, Jennifer și mezina Cristina s-au întâlnit în statul Ohio, unde locuia Dominica.

„Pe de o parte, era foarte suprarealist, ceva care semănă cu un vis. Din alt punct de vedere era foarte natural. La acel moment era clar deja că avem același ADN. Când am făcut cunoștință cu sora mai mică, e ca și cum am privit în oglindă”, adaugă Jennifer.

Fetele au fost surprinse de faptul că ele au atâtea lucruri în comun. Au același râset, gesturi comune. Dar când au început să povestească despre trecutul lor, au constatat că istoriile lor erau toate diferite.

„Ele nu s-au bucurat de acea dragoste și susținere de care am avut parte eu. În trecutul lor au fost înjosiri, tulburări și secrete. Copilăria lor nu a fost ușoară”, spune Jennifer.

Cuplul Moceanu, foști gimnaști, a venit în SUA în anul 1981, după ce au fugind de regimul lui Nicolae Ceaușescu. La scurt timp după ce au venit în SUA, s-a născut Dominica și ei visau că fiica lor va deveni o altă Nadia Comăneci.

Când avea 6 luni Dominica a fost dusă lângă o funie pentru uscarea hainelor și copilul s-a agățat de funie, iar părinții au lăsat-o să atârne. Copilul s-a ținut până frânghia s-a rupt. „Pentru ei era un semn că eu voi deveni o gimnastă”. Tatălui îi plăcea foarte tare să povestească această istorie. Din păcate, metodele de antrenament de care se conducea el și antrenorii Dominicăi, constituiau o moștenire a epocii comuniste.   

Dominica spune că a fost umilită în mod constant și pedepsită pentru kilogramele în plus și pentru orice nereușită în evoluțiile sale. „Ei credeau că toate astea vor avea drept rezultat succesul. Aceste lucruri însă dăunează stimei de sine a unui copil mic, a unui copil care crește”. Pe lângă acestea, figura tatălui autoritar care poate să pedepsească fizic.

„Noi toți am ajuns la concluzia că în asemenea condiții, mie mi-ar fi fost foarte greu să cresc”, spune Jennifer.

„Părinții mei niciodată nu au comunicat îndeaproape cu copiii cu dizabilități”, spune Dominica.

Tatăl surorilor a a murit înainte ca Jennifer să reușească să se întâlnească cu el, însă, în ianuarie 2010, la vârsta de 22 de ani, Jennifer a reușit să o cunoască pe mama sa biologică, Camelia.

„Îmi aduc amine în detaliu, de parcă acest eveniment s-a produs pe încetinitor. Purta o cușmă de blană. Așa un stereotip est-european. Ea nici nu a crezut că eu pot să semăn atât de mult cu surorile ei și a început să vorbească instinctiv în limba română”, spune Jennifer. Dominica a tradus conversația. Mama și fiica s-au îmbrățișat, și Jennifer a arătat surorilor video de la evoluțiile, inclusiv cele de pe trambulină pe care le-a făcut în timpul unui turneu al lui Britney Spears. „Ea a fost foarte surprinsă și și-a dat seama că ea nu ar fi putut să-mi dea așa o viață”, spune Jennifer.

Jennifer nu s-a supărat pe mama ei a considerat că succesul ei este meritul părinților adoptivi.

Jennifer spune că o înțelege cu inima pe mama ei biologică. 

sursa: BBC.com