Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor putea avea mai multe cetățenii
Militarii prin contract și studenții la instituțiile de învățământ cu profil miliatar vor avea dreptul să dețină mai multe cetățenii. Decizia a fost luată astăzi de Curtea Constituțională care a hotărât că prevederile legale, care interzic multipla cetățenie pentru militarii prin contract, este neconstituțională.
Autorul sesizării, avocatul poporului, Mihail Cotorobai, a menționat în adresarea către Înaltă Curte că această lege nu respectă dreptul la egalitate al militarilor angajați prin contract, în comparație cu cel al altor funcții publice. Ca motiv al acestei adresări către Curte, autorul a indicat faptul că tinerii cu multiplă cetățenie nu beneficiază nici dreptul să facă studii la Academia Militară ”Alexandru cel Bun”.
Curtea a statuat că jurământul militar, dat față de Republica Moldova, reprezintă asumarea responsabilității pentru respectarea legilor și regulamentelor militare, iar încălcarea îndatoririi constituționale și legale atrage după sine răspunderea juridică. Astfel, militarul poate fi tras la răspundere pentru trădare de patrie, divulgarea secretului de stat, predarea de bună voie în prizonierat, părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma.
În decizia sa, Curtea s-a ghidat de normele internaționale și naționale care vizează acest subiect, făcând referire la jurisprudența Curții Europene, care a stabilit că prin îmbrăţişarea carierei militare, membrii forţelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară şi unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor pe care acest sistem le implică. Aceste restricţii, însă, sunt acceptabile numai în cazul în care există o ameninţare reală pentru eficienţa operaţională a forţelor armate, iar afirmaţiile cu privire la existenţa acestui risc trebuie să fie „susţinute de exemple".
În contextul sesizării, Curtea a remis o adresă Parlamentului pentru a corecta lacunele din legislația actuală, cu referire la acest subiect.