VIDEO // Un diplomat de la Ambasada SUA, prima dată cu troleibuzul în Chișinău
Atașatul Cultural al Ambasadei SUA la Chișinău a răspuns unei provocări de a merge pentru prima dată cu transportul public din Chișinău.
Diplomatul relatează că provocarea a primit-o cu an în urmă și a decis să ia troleibuzul 10 de la stația care se află la intersecția străzilor B. Bodoni și București.
„Salut, sunt Gavin D. Percy, Atașatul Cultural al Ambasadei SUA în Moldova. Unul dintre voi m-a provocat să încerc transportul public din Moldova anul trecut, așa că am să iau un troleibuz până la oficiu”, a spus atașatul cultural.
Domnul Percy a coborât la următoarea stație - Universitatea de Stat, unde se află oficiul Centrului American de Resurse, administrat de către Secţia pentru Cultură şi Presă a Ambasadei SUA la Chişinău.
„Este prima mea experiență de a călători cu troleibuzul aici, în Moldova. Am mers cu transportul public în mai multe țări, însă acesta e chiar drăguț, e cald. Afară e destul de frig, dar în interior e cald și e destul spațiu…”, a precizat Gavin Percy.
Video-ul, postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în Moldova, cu experiența acestuia în troleibuz, a adunat peste 10000 de vizualizări. Totodată, unii au comentat faptul că Gavin Percy nu a ales o oră de vârf pentru a călători și din acest motiv era mult spațiu în transportul public.