Consiliul Europei a donat peste 100 de echipamente și dispozitive speciale Departamentului Instituțiilor Penitenciare din Republica Moldova. Echipamentul a fost achiziționat cu suportul financiar al Guvernului Danemarcei în cadrul proiectului Consiliului Europei „Susținerea reformei justiției penale în Republica Moldova”.

La eveniment au participat: viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu, directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan, șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Jose Luis Herrero, managerul proiectului „Susținerea reformei justiției penale în RM”, Margarita Galstyan, angajați ai DIP și ai subdiviziunilor beneficiare.

Echipamentul donat va consolida capacitățile serviciilor medicale și de menținere a regimului și siguranței în penitenciare cu privire la identificare, înregistrarea și documentarea relelor tratamente, cazurilor de tortură și abuzuri asupra deținuților în corespundere cu standardele și prevederile naționale și internaționale.

Directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan, a menționat că,,Dotarea serviciilor de profil a celor 17 penitenciare cu echipament tehnic va consolida capacitatea acestora de a documenta calitativ leziunile corporale, dar și va spori transparența și obiectivitatea procesului de documentare a intervențiilor operative de regim, atât de necesară la acest moment. Deopotrivă cu ceilalți reprezentanți ai societății civile promovăm principiul de toleranță zero în privința relelor tratamente și torturii. În acest sens, urmărim ca toate mecanismele de prevenire și contracarare a acestor fapte să funcționezeși mizăm în continuare pe suportul Proiectului de asistență tehnicăîn vederea consolidării capacităților instituționale ale DIP”.

Echipamentul tehnic, în valoare de 33 000 Euro, este destinat serviciilor de resort din cadrul a 17 penitenciare din țară și va permite documentarea detaliată și calitativă a leziunilor corporale primite în urma unor rele tratamente, abuzuri sau cazuri de tortură, dar și înregistrarea intervențiilor operative de regim, executate de către angajații serviciilor regim și supraveghere, sporind nivelul de menținere a siguranței și transparenței în penitenciare.

Interzicerea și prevenirea torturii și relelor tratamente reprezintă esența mandatului Consiliului Europei care oferă suport statelor membre în lupta contra acestor fenomene. Deși, un progres semnificativ a fost înregistrat de Republica Moldova în combaterea relelor tratamente și torturii, acest fenomen încă există în țară. Departamentul Instituțiilor Penitenciare a beneficiat de diferite activități oferite de proiect, care au urmărit consolidarea capacității instituției privind combaterea torturii și relelor tratamente. Donarea echipamentului prezent este încă un pas înainte, care va permite documentarea calitativă a cazurilor de rele tratamente și tortură conform cerințelor internaționale.” a declarat Jose-Luis Herrero, șeful oficiului Consiliului Europei la Chișinău.

În cadrul evenimentului a avut loc o demonstrare a funcționalităților echipamentului donat și aplicabilitatea acestuia.

Menționăm că, proiectul Consiliului Europei „Susținerea reformei justiției penale în Republica Moldova” a fost lansat în ianuarie 2015, și este parte componentă a Programului ,,Susținerea drepturilor omului și democrației în Republica Moldova” finanțat de Guvernul Regatului Danemarcei.  Obiectivul principal al proiectului este de a susținere Republica Moldova în vederea îndeplinirii angajamentelor sale restante statutare și de aderare față de Consiliul Europei, în domeniul justiției penale. Unul din obiectivele specifice ale proiectului este consolidarea capacității instituționale de adoptare a garanțiilor normative, implementare a strategiilor și planurilor de acțiune, care vizează prevenirea și asigurarea măsurilor de remediere în caz de maltratare.