VIDEO // Polițist, reținut de PCCOCS și SPIA. A maltratat un minor până la paralizie verbală
Șeful sectorului de poliție din satul Negrești Vechi, raionul Unghen, a fost reținut azi dimineață de procurorii PCCOCS în colaborare cu SPIA sub bănuiala de maltratare până la paralizie verbală un minor care ar fi furat pește dintr-un iaz din apropiere.
Procurorii au descins la primele ore ale dimineții în casa șefului sectorului de poliție.
La sfârșitul lunii septembrie, polițistul l-a luat pe băiatul în vârstă de 16 ani, l-a dus la iazul cu pricina și, având convingerea că minorul fura pește de acolo, l-a pus să se dezbrace și să intre în apa pentru a scoate plasele.
Procurorii mai dețin informații preliminare, potrivit cărora polițistul l-ar fi înjurat și l-ar fi agresat fizic pe băiat.
În urmă acestui comportament, tânărul s-a aflat circa 2 săptămâni în stare de șoc, iar temperatura scăzută a apei i-a provocat și grave probleme de sănătate. În urmă dialogului cu psihologul, s-a mai stabilit ca băiatul are și consecințe de natura psihologică, întrucât atunci când își amintește de caz ii apar deficiente de vorbire.
Procurorii ne-au comunicat că bănuitul a mai fost anterior certat cu legea.
La reconstituire, băiatului i-a revenit paralizia verbală, făcând imposibilă comunicarea cu el.