Efectivul Armatei Naţionale din toate garnizoanele militare a participat astăzi la acţiunile comemorative, dedicate eroilor căzuţi în lupele pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat, conducerea Ministerului Apărării şi corpul de comandă al Armatei Naţionale, alături de oficiali şi veterani ai războiului din 1992, au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, participanţii s-au deplasat într-un Marş al Memoriei, din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, unde a avut loc un miting comemorativ.

Prezent la eveniment, viceministrul Apărării Gheorghe Galbura a declarat că, la 25 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru, avem datoria să fim uniți și să demonstrăm că lupta pentru independență a fost o luptă pentru viitorul și prosperarea Republicii Moldova.

„Să încercăm împreună, prin fapte și acțiuni concrete, să facem din țara noastră o țară mai bună. Mai bună pentru cetățenii ei, o țară liberă, o țară la care noi am visat și pentru care am luptat în primăvară independenței noastre”, a spus viceministrul Apărării.

Militarii din garnizoanele Bălţi, Cahul, Ungheni, Căușeni, dar şi din localităţile din raioanele Cantemir, Glodeni, Hâncești, Sângerei, Străşeni şi Floreşti au participat la acţiuni de comemorare, organizate împreună cu autorităţile publice locale.

Totodată, Ministerul Apărăii a lansat spotul video „Omagiu Eroilor Independenței”, dedicat tuturor participanților la acțiunile de luptă din 1992.

Potrivit datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 000 de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniţi.