Ajutor aero-medical SMURD pentru un minor de trei ani
Un echipaj SMURD a ajuns la Chișinău spre a transporta un minor de trei ani în România pentru investigații și îngrijiri medicale ulterioare.
Astăzi, în jurul orei 11:00, a fost solicitat ajutor aero-medical SMURD, pentru un minor. Copilul se afla internat la un spital din Chișinău și necesita transport de urgență în România. Odată efectuată solicitarea, un elicopter SMURD de la Galați a aterizat pe stadionul DINAMO din capitală, de unde a preluat pacientul.
Respectiv, după procedurile efectuate și de către Poliția de Frontieră, copilul a fost transportat aero-medical către un spital de profil din Iași.
Din informațiile operative, se cunoaște că minorul este din raionul Orhei, iar solicitarea pentru transport aero-medical a fost făcută de către instituția medicală în care se afla internată fetița. Operațiunea dată este a 27 acțiune de salvare aeriană, de la începutul Proiectului Transfrontalier SMURD.