La 17 martie curent, procurorii Procuraturii pentru Combarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu ofiţerii de informaţii şi securitate au reţinut în flagrant delict un cetățean moldovean, care o perioadă îndelungată a deținut funcții de demnitate publică, inclusiv și în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, în momentul transmiterii unor informații de interes național unui reprezentant al serviciului special străin, care activează sub acoperire diplomatică.

Măsurile efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în cooperare cu Serviciul de Informaţii şi Securitate au fost precedate de o investigație complexă, în cadrul unei cauze penale intentate pe semnele constituente ale infracțiunilor prevăzute de art. 337 și art. 338 a Codului Penal al R. Moldova - ,,Trădare de patrie" și ,,Spionaj". Investigațiile, desfășurate într-o perioada de aproximativ 7 luni, au permis stabilirea certă a caracterului secret și conspirativ a relaționării dintre cetățeanul Republicii Moldova și cetățeanul străin. Astfel, în cadrul măsurilor speciale de investigație, precum și în cadrul acțiunii de urmărire penală, efectuată la domiciliul fostului demnitar, au fost acumulate probe care demonstrează culegerea și transmiterea informațiilor. În acest sens, au fost depistate și ridicate dispozitive electronice de stocare a datelor, un laptop, documente ce țin de activitatea legislativului Republicii Moldova, telefoane mobile, dintre care unul era destinat pentru convorbiri conspirative cu cetățeanul străin.

Investigațiile efectuate au relevat faptul că cetățeanul Republicii Moldova a fost recrutat de către un serviciu special străin, primind însărcinări de la acesta de a culege și transmite anumite informații. Astfel, în perioada octombrie 2016 până la 17 martie 2017, făptuitorul a avut mai multe întâlniri și discuții cu cetățeanul străin, ofițer sub acoperire al unui serviciu secret.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală s-au stabilit elemente certe ale acțiunilor cetățeanului străin, exprimate prin efectuarea întâlnirilor sistematice și clandestine, aplicarea metodelor și tehnicilor speciale, utilizarea canalelor securizate și ascunse de legătură, precum şi oferirea recompenselor bănești pentru misiunile realizate. Totodată, în cadrul întâlnirilor avute, ex-demnitarul i-a transmis ofițerului de informații date concrete anticipative privind strategiile și tacticile unor reforme legislative naționale de importanță majoră, acumulate de la factori de decizie politică, date personale și vulnerabilități ale persoanelor cu funcții înalte în stat, promotori ai reformelor politice, informații detaliate referitor la intențiile și planurile legislative ale grupurilor parlamentare bazate pe date culese din interiorul formațiunilor politice, informații cu potențial strategic, pasibile de a fi utilizate contrar intereselor Republicii Moldova.

La 19.03.2017, cetățeanul Republicii Moldova a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea acțiunilor în dauna suveranității și securității de stat a Republicii Moldova, prin spionaj, infracțiune care prevede o sancțiune sub formă de închisoare la de 12 la 20 ani.

Pe numele cetățeanului Republicii Moldova a fost emis mandat de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Vedeți mai jos stenograma convorbirilor:

Deschide.MD a tradus stenograma, însă din cauza fragmentelor indescifrabile și a discuțiilor ”ambalate”, este greu de înțeles firul roșu al discuțiilor. Unde mai pui că la aceste întrevederi, cele două personaje consumau și băuturi alcoolice - lucru pe care îl spun chiar ei. Totuși, anumite expresii și bucăți de propoziție demonstrează clar caracterul conspirativ al dialogului.

O - Pentru al direcționa...
M.- Bine
O. - Doar promiteți, promiteți și nu faceți nimic. În orice formă, măcar și în format electronic, de scris, pe puncte, de analizat, pentru că creerul dumneavoastră este experiența dumneavoastră. Acest lucru trebuie folosit la maxim. Și vom încerca acest lucru, ca să ajungă folosindu-ne de părțile slabe ale ambasadorului, de folosit
M. - Înțelegi partea slabă a ambasadorului este, se poate dar ...
O. - Pozițiile (vorbește în șoaptă. Ministerul Apărării este mai puternic)
M. ...... (indescifrabil)
O. - Și trebuie să ascultați. De opinia dumneavoastră țin cont, ține cont președintele.
M. - Bine
O. - Ca să fie schimbat ceva aici sunt necesare propuneri concrete, nu ceea ce am vorbit cu dumneavoastră pentru că eu jumătate am uitat, jumătate nu țin minte, pentru că noi bem
M. - Data trecută ți-am scris, ți-ai amintit?
O. - Da
M. - Bine, scriu
O. – Ceea ce avem (vorbesc în șoaptă) perfect, iată asta este foarte important!
M. – Evident, am înțeles.
O. – Experiența Dvs, cunoștințele din interior
M. – Înțeleg totul
O. – Toți se bucură, dar noi cu dvs discutăm și înțelegem că nu avem pentru ce ne bucura. Trebuie de expus corect și factologic.
Toate temerile, cum pot fi făcute presiuni pe om. Pentru a acționa altfel, pentru a-l trimite. Totul e în puterile noastre. Să-l schimbăm, putem face foarte multe.
M. – Putem, dar ce vom avea din asta?
O. – Cum ce? Ce înseamnă "ce?". În primul rând asta înseamnă restabilirea poziției, aici în regiune, iar în al doilea rând /indeslușibil / Moldova are președinte. (indescifrabil) E corect, cum el gândește...
M. – Eu asta înțeleg. Sunt de acord!
O. – Va fi putere!
M. – Trebuie să mă gândesc la mine.
O. – Acest lucru va rămâne strict între noi. Am și spus, luați un notebook, în calitate de mașină de tapat, cel mai ieftin.
M. – Sașa, nu asta e problema. Pot eu și singur să câștig 300 de dolari. Nu asta e problema. Îți zic altceva, că Marc Tcaciuc, care nu are autoritate, el dacă poate, poate să-l trimită pe Voronin la origini... eu voi pleca dacă vei face asta și într-un final el a avut dreptate, iar noi am fi putut câștiga. Alegerile! Iar el zicea că Voronin nu vrea să câștige alegerile. Atunci m-am întrebat, ce caut eu aici. El a avut dreptate. Dacă Voronin nu vrea să câștige alegerile. Eu ți-am dat o aluzie odată, că eu și așa am făcut foarte multe.
O. – Eu însă nu pot să mă ocup cu angajarea în câmpul de muncă.
M. – Nu există impact. Acei băieți care au rugat... și eu te-am rugat. Numai tu poți să faci asta. Cât de mult nu am fi rugat, nimeni nu a putut face... Da, eu aș putea să merg împotriva tuturor și să-i trimit la origini. Eu aș fi putut, eu însă exagerez, dar indiferent ce ar fi apoi...
O. – Trebuie să ne clarificăm ce băieți ca să nu fie o fraiereală. .
M. – Nu este o fraiereală. Ei sunt băieți serioși. Să ies pe 26?
O. – Nu știu, nu poate fi așa ceva.
M. – Aleksandr, crede-mă.
O – Direct, ei chiar au zis așa, trebuie să ieșim din partid, noi vom susține? Nu trebuie să fim amăgiți în felul acesta. Nu este adevărat, deci ei spun că sunt cu Transnistria:
M. – Nu, ei eu lucrat cândva cu... Ei sunt direct de la birou.

M.- Nu, ei au lucrat odată cu ... Sunt chiar din Instituție.
O.- Deci sunt GB-șnici, sau cum?
M.- Da.
O.- Dar ei sunt FSB-șnici de la ambasadă?
M.- Nu, sunt chiar de acolo.
O.- Aici, dar aici cum, pe cine reprezentau?
M.- Prin ambasadă.
O.- Cu cei de la ambasadă, cu cine v-ați întâlnit, cine aspus că „vreți să vă susțuinem"?
M.- Aceasta nu are valoare.
O.- Ba are o valoare foarte mare.
M.- Nu, despre ce vorbești ... cum „lasă omul să treacă situația, iar restul rezolvăm noi" ... Eu spun adevărul? ... numeni nu vrea, toți se tem ...
O.- Asta nu poate fi adevărat
M.- Îți voi povesti vre-o dată... Eu nu pot...
O.- De ce? Înțelegeți că și eu, ...