COD GALBEN // Meteorologii prevăd înghețuri la suprafața solului
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de îngheț. Potrivit meteorologilor, în intervalul 19-21.09 se prevede vreme cu caracter instabil: vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, pe 20.09 averse puternice (25-35 l/m2 / 12 ore).
Pe 20-21.09 vântul nord-vestic va prezenta intensificări în rafale de până la 15-20 m/s. Temperatura maximă a aerului va scădea până la 13..18°C.
RISCURI:
- primăvara: este posibilă vătămarea butonilor florali, florilor şi rodului la culturile pomicole, mugurilor desfăcuţi şi inflorescenţelor la viţa de vie, plantelor răsărite (porumb, fasole, cartof, mazăre, tutun) şi răsadului de legume;
toamna: este posibilă vătămarea roadei nerecoltate de legume şi struguri.
SE RECOMANDĂ:
- utilizarea metodei fumigaţiei, care diminuează scăderea temperaturii în stratul de aer de la suprafaţa solului în orele matinale;
- folosirea irigării, pentru a reduce din intensitatea răcirii radiative a suprafeţei terestre;
- ventilarea aerului - proces care împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului;
- încălzirea directă a aerului cu ajutorul unor instalaţii speciale emițătoare de radiații infraroșii.