Penitenciarul de tip semiînchis din comuna Ivancea, satul Brănești se află în centrul localității, în pantă, în apropiere de niște cămine dărăpănate, gimnaziu, grădiniță, poștă și niște atracții turistice, un restaurant rupestru a vinăriei din sat. Pereții înalți și denivelați ai penitenciarului sunt văruiți în alb. În jur să întrețin cete mici de gardieni în uniformă albastră, niște oameni se îmbulzesc la intrare cu genți mari țigănești în care se află merindele, țigările, ceaiul și hainele pentru deținuți.

Sebastian, un gardian robust, se oferă în calitate de ghid. După ce lăsăm telefoanele mobile și portmoneele într-o lădiță ce se încuie la cheie și trecem de control, prima destinație sunt apartamentele de câte o cameră, cu paturi imense, cu cearșafuri moi, dar cu podelele zoioase, destinate întrevederilor de lungă durată dintre deținuți și  soții, copii sau concubine.

4.000 de lei  - suntem unicii din Europa

Sebastian aduce elogii sistemului de penitenciare din RM:

„Să știți că legile noastre sunt foarte umane, chiar în comparație cu cele din România! Dacă deținutul se poartă frumos, are dreptul la întâlniri de 72 de ore, o dată în trimestru. În România, întrevederea de lungă durată e de 4 ore. Iar la eliberare, fiecare deținut primește o indemnizație unică de 4.000 de lei! Suntem unicii din Europa care facem asta!”, ne spune Sebastian, mândru că e parte dintr-un sistem uman.

Una dintre încăperi are pereții de culoarea vișinie, cearșafurile sunt de un roșu aprins, de altfel și coridorul din secțiunea camerelor pentru întâlnirile de lungă durată e roșu, probabil, o aluzie la strada felinarelor roșii din Amsterdam. Patul dublu, tapesat în roșu, a fost meșterit chiar de deținuți în atelierul de lemnărie. De altfel, toate camerele au fost reparate de arestanți.

Zonele

Intrăm în curtea penitenciarului divizată în două compartimente mari - cel administrativ și social, unde se află policlinica, atelierele, noul și pustiul stadion de minifotbal cu gazon artificial, sala de sport, biserica unde  chipurile sfinților au fost pictate de pușcăriași, sălile de curs. Tot în această parte se află celulele celor care cad sub incidența articolului 206 - cei care s-au certat cu pușcăriașii, ori nu vor să se supună legilor nescrise din lumea interlopă și au cerut protecția administrației. Cealaltă zonă este locativă, despărțită de un zid cu intrări, unde se întind barăcile, compartimentate pe caste - blatnîe, mujicii și obijduiții. Santinele stau în turnuri sus, ei vor deschide focul în direcția fugarului doar după ce acesta va trece de a-l doilea gard ghimpat care desparte peretele exterior al penitenciarului de peretele interior. Ultima tentativă de evadare a avut loc în 2012.

„Avem trei saloane, fiecare destinat grupului din care face parte - blatnîe, mujicii și „abijanîe” 

Arestanții stau în curte grupați în adunături mici. Toți sunt îmbrăcați sărăcăcios și vechi, unii murdar. Fețele multora sunt mutilate de vicii, roșietice, altele plumburii, desfigurate, îmbătrânite înainte de vreme, cu râsete hâde, ei discută între ei fumând în colțul gurii, trăgând din țigări cu o plăcere disperată.

Majoritatea se declară osândiți pe nedrept

Intrăm în aripa policlinicii, singurul loc din instituție cu adevărat curat. Felcerul, un arestant îngrijit, cu ochelari și cu o față de intelectual, poartă sub trening un halat sanitar de culoare albastră. Vorbește sacadat și un pic speriat.

„Avem trei saloane, fiecare destinat grupului din care face parte - blatnîe, mujicii și „abijanîe” Nu putem să-i internăm pe toți la un loc, ca să nu fie conflicte”.

Sebastian, gardianul, îl contrazice și îi spune că nu există divizare pe caste. Îl chemăm pe felcer deoparte ca să putem vorbi fără intervenția gardianului. Felcerul ne spune povestea sa.

„Am ajuns pe nedrept la închisoare. M-am întors de peste hotare și m-am implicat în alegeri pentru primăria localității mele. Mi-au aranjat un dosar penal pentru mită”, spune bărbatul cu o sinceritate tristă adăugând că îi este dor de familie.

Apoi, din discuțiile cu alți deținuți, aflăm că majoritatea se declară osândiți pe nedrept, un singur deținut ne va spune că e vinovat. Felcerul lucrează pentru salariu de 1200 de lei, dar și pentru ca să i se mai taie din zile de detenție.

 

Sebastian ne spune apoi că felcerul a fost implicat în trafic de ființa umane.

Psihologii

Podeaua de linoleum a cabinetului psihologului este acoperită cu grăunțe de porumb și grâu. Deținuții au sărbătorit Sfântul Vasile și i-a urat administrației să trăiască și să înflorească. Pe o canapea, în fața psihologului Victoria Raiu, stă un deținut foarte smolit și mic de statură, are ochii iscoditori și curioși pentru că vede lume nouă.

În cabinet intră o asistentă socială, înaltă și îmbrăcată în uniformă.

„Șăz Dmitrievna, nu sta în poziția de drepți”, o îndeamnă Sebastian.

De fapt, pușcăriașii nu sunt tocmai aceia care să caute ajutorul psihologului, „mozgoprav” - în argoul pușcăriașilor. Tatiana Cucu, unul dintre psihologi ne lămurește: „Cei care au studii și au și o inteligență emoțională, se adresează cu o problemă de stare sau de personalitate”.

„Am avut cazuri de tentative de suicid, de automutilare. În mare parte este vorba despre șantaj - deținuții nu sunt de acord cu condițiile de detenție sau vor să fie transferați în alt penitenciar, mai aproape de casă, atunci ei își taie venele”, explică Victoria Raiu.

Aflăm că scundul și negriciosul deținut de pe canapea a venit la cabinet pentru evaluare și ca să fie apoi prezentat la o comisie ce poate să-i taie din calendare.

„Nu ne implicăm în subcultură”

Întreb asistentele de ce se perpetuează această categorisire neformală chiar și la nivelul administrației - de ce în clinica penitenciarului sunt trei saloane pentru trei categorii de deținuți. Răspunsul este că pușcăriașii se organizează de unii singuri. Gardianul are o altă părere: „Nu e chiar așa, Caisîn e imobilizat la pat și poate mai face și pe dânsul, și așa mai departe, acesta este un motiv să-i separe”.

Subcultura pușcăriașilor vine din Uniune Sovietică, o reminiscență care perpetuează gradația, castele, legea celor mai puternici, dominarea și supunerea.

„Noi nu ne implicăm în subcultura lor care se bazează pe putere și control. Noi, însă, ca psihologi îi tratăm pe toți egal. Să-i întrebi din ce categorie ești, iar în funcție de asta să intervin în rezolvarea problemei, nu”, spune psihologul Tatiana Cucu.

„Ukral, vîpil, v tiurmu”

Pușcăriașii nu caută consiliere, ci caracteristici bune pentru a fi prezentați comisiei de probațiune.

„Câți ani are Moraru, aista?”, întreabă Sebastian.

„E din 1985, este pentru prima dată și i-o dat 4 ani și 6 luni”, răspunde o asistentă.

Gardianul explică ce trebuie să facă Moraru pentru a-și scurta șederea în penitenciar.

„4 ani și 6 luni. Instruirea profesională durează de la 6 la 9 luni, programul cetățenie activă durează 17 săptămâni, e posibil să le faci în paralel, modul sănătos de viață - 12 ședințe, reducerea violenței - 7 ședințe, pregătirea pentru eliberarea - un an. Iată, Moraru o intrat pe 11 ianuarie, și el dacă tare vrea, timp de un an și jumătate poate să treacă toate programele și să depună la eliberare. Se duce acasă și stă sub supraveghere, mergând o dată pe lună la sectorist, să se prezinte”, lămurește gardianul.

„Dacă le creăm condiții mai bune, o să se întoarcă, mulți dintre ei nu au unde ierna”.

Sunt din cei care refuză din start programele de resocializare. Scriu un refuz de a colabora, ei sunt sau se cred romanticii lumii interlope care trăiesc după principiul - „Ukral, vîpil, v tiurmu” - „Ai furat, ai băut, la închisoare”.

„După ceva timp, mulți dintre aceștia, dacă sunt nou veniți în penitenciar, își schimbă părerea. Aici nu e ca-n filme, că băieții stau și se fac frumoși”, spune Sebastian.

Prin programul cetățenia activă, deținuții învață ce înseamnă stat, obligațiuni, familie, li se dezvoltă simțul civic.

Umanizarea deținuților

Penitenciarul 18 nu este chiar cel mai plăcut loc pentru a-ți petrece timpul. Toți am citit reportajele despre penitenciarele din țările scandinave, unde închisorile seamănă mai curând cu hoteluri de elită, cu toate condițiile, terenuri de sport, săli de cursuri și celule care seamănă mai curând cu mici apartamente de lux. Toate acestea pentru a-i umaniza pe deținuți. Psihologii și asistenții de la Brănești au păreri separate față de o asemenea abordare. „Totul începe de la bani! Să nu uităm în ce țară trăim!”, e părerea lui Sebastian.

„Dacă le creăm condiții mai bune, o să se întoarcă, mulți dintre ei nu au unde ierna. Aici însă au un pat, acoperiș deasupra capului, mâncare bună”, spune psihologul Victoria Raiu.

Una dintre asistente o contrazice pe psiholog: „Părerea aceasta este greșită, doamna Victoria. Dacă ei ar sta în condiții mult mai favorabile decât sunt acum, dacă le vei arăta în toată ziua că ei sunt oameni, atunci și atitudinea lor față de ei înșiși se va schimba”.

În penitenciar ajung și boschetari care vor recidiva pentru a avea un loc de trai, deși, acești oameni ar trebui să fie integrați în societate de partea cealaltă a zidului ghimpat.

„Ăsta e punctul lui vulnerabil, îi este rușine față de părinți”

„Un condamnat  a fost nevoit să fure pentru ca să-l închidă, ca să aibă un acoperiș deasupra capului și hrană”, ne spune o asistentă.

De altfel, aflăm că angajații mai au grijă de unii dintre deținuți.

„Noi avem grijă de ei după eliberare. Pe Pădurari, din indemnizație, i-am luat taxi și l-am trimis la Sângerei”, spune Sebastian.

„Dar lui Neculce, cum i-am cumpărat colaci, chibrite, țigări și l-am dus la microbuz să-l trimitem acasă. Însă pentru că nu avea grijă de igienă, nu i s-a permis să intre. Am luat legătura cu asistența socială și a venit fratele cu taxiul și l-a luat”.

Unii se întorc în penitenciar pentru că nu respectă condițiile de eliberare înainte de termen.

„Caisîn, din secția medicală, a fost eliberat pe articolul 91 - eliberare condiționată înainte de termen. Noi l-am suit în taxi, iar el i-a spus taximetrului să nu-l ducă la Ștefan Vodă, unde era așteptat la Biroul de Probațiune, ci la Chișinău. Pentru că nu s-a prezentat la probațiune, a fost întors la pârnaie”, spune Sebastian.

Lamă înghițită în semn de protest

Istoriile acestea sunt întrerupte de o viermuială și strigăte în coridor. Unul dintre deținuți amenință că se va automutila în semn de protest. Gardianul iese nervos din cabinet, stă câteva minute în coridor. În ușa întredeschisă trec în grabă câțiva gardieni. Sebastian se întoarce și, după tremurul mâinilor, citesc neliniștea. „Nu este de acord că se fac percheziții în celulă în toată ziua”, spune gardianul.

Se agită și asistentele. Ele constată însă că acel deținut, în esență, este un om bun.

„El ne vede pe noi și se înmoaie. Să vin acum la el și să începem să discutăm, el își aduce aminte de mama. Ăsta e punctul lui vulnerabil, îi este rușine față de părinți”, spune una dintre asistente sociale.

Se aud două bubuituri, lovituri într-o ușă. Un gardian strigă „Deschide, deschide!”.

Aflăm la scurt timp că pușcăriașul a înghițit o lamă, a fost dus la punctul medical, de unde, cu o urgență și convoi urmează să fie transportat la un spital din capitală unde i se va face o operație de extragere a lamei.

Biblioteca „АУЕ”

Biblioteca este o încăpere mică cu rafturi de-a lungul celor doi pereți laterali. Majoritatea cărților sunt în limba rusă, ediții sovietice de clasici ruși și străini, cărțile toate aranjate după genuri și autori. Pe dosul unei cărți despre fotbal sunt scrijelite inițialele rusești „АУЕ” (арестантский уклад един) ceea ce în limba română ar însemna „arestanții au singur mod de viață”. Bibliotecarul este un bărbat scund și negricios, îmbrăcat în trening și încălțat cu șlapi, iute la vorbă, deschide repede catalogul și arată câte împrumuturi s-au făcut în 2020 - 10 la număr. De fapt, bibliotecarul a venit mai târziu, după ce gardianul a deschis biblioteca. „Am fost la san-ceasti, la bolniță, pentru controlul cu cererea ceea, să mi-o iscălească”, ne spune bibliotecarul.

„Noi, oamenii simpli, ne „zdaravim” cu blatnîe, bem ceai cu ei, mâncăm”

Bibliotecarul Ion

Deținutul este foarte sârguincios - „Am lucrat în închisoare și șef de cantină”, aflăm de la scundul bibliotecar care ne mai spune că la libertate a lucrat „cu stroika” (în construcții), și a mai fost și „avtoslesari” (lăcătuș auto), iar când se va întoarce la libertate, asta va face, eventual peste hotare, în Rusia. „Aici îi scriu pe condamnați ce cărți iau”, arată catalogul, un caiet mare. „În partea ceea e sala de lectură. Acolo vin și credincioși și se adună”. Aflăm că îl cheamă Ion, că a fost condamnat la 4 ani și 6 luni, pe nedrept, desigur.

„În martie împlinesc trei ani. Am avut zile scoase, care le-am lucrat la cantină, și iată acum aici m-am angajat și am să lucrez. Eu fac parte din categoria oamenilor simpli. Mai sunt blatnîe și sunt abijenîe. Noi, oamenii simpli, ne „zdaravim” (salutăm) cu blatnîe, bem ceai cu ei, mâncăm. Cu abijenîe, nu. Am decis să mă fac bibliotecar ca să ajung mai repede acasă, aici mai am și „zarplată”, ajut femeia, copiii”.

Ion este la pârnaie pentru bătaie, dar și din nefericita întâmplare de a fi găsit țap ispășitor.

„Ne-am bătut și am chicat eu că eram cel mai mare dintre toți. Și nu era unul simplu, ci nepotul unui primar din raionul Orhei. Nu că nu-s vinovat, dar pentru o palmă atâta sroc, tot nu-i sroc! Înainte, ne băteam sate cu sate, știți cum e. Mi s-a reproșat că eu sunt mai mare și ceilalți erau nesaverșenoletnie (minori), și că de ce nu i-am oprit. S-a întâmplat după botezul la „pațanul” meu cel mai mic”, ne spune Ion.

Bibliotecarului îi place să citească romane polițiste.

„Nu ajunge nimeni din senin aici, iată, dumneavoastră de ce nu sunteți aici?”

Sebastian, gardianul nostru, ne mână din urmă: „Hai băieți să mergem, trebuie să lucrăm situația cu deținutul care a înghițit obiectul, trebuie să mă duc la spital cu dânsul”.

Veaceslav își recunoaște vina

Ieșim în curte unde vedem cum o ceată mică de deținuți stă în jurul unor borcane cu ceai, câțiva dintre ei stau în pirostrii și fumează ostentativ.

Veaceslav este îmbrăcat într-o scurtă neagră curată, este ras și are fața netedă și sănătoasă. El nu fumează. Este îngrijitor de camere, odăile pentru întâlniri, - cheamă condamnații după pachete, la întrevederi. „Este o activitate pentru care am un salariu și îmi taie din termen”, aflăm  că a fost condamnat la 11 ani când avea împliniți 22, pentru escrocherie, pe drept. Dacă va sta tot termenul, va ieși la vârsta de 33. Este singurul cu care am vorbit și și-a recunoscut vina în totalitate. „Dacă am ajuns aici, sigur că sunt vinovat. Nu ajunge nimeni aici din senin, iată, dumneavoastră de ce nu sunteți aici?”. Din cei 11 ani și-a ispășit 5, mai are încă 6, dar speră că instanțele vor lua în considerație că a fost un deținut bun și îi va tăia termenul în jumătate. Vrea să iasă din închisoare, să-și facă familie și să plece peste hotare.

Am stat după gratii 20 de ani și recunosc, am fost tânăr, aventuros, fierbinte!

Igor, a cincea „hodcă”, 20 de ani după gratii

Igor are 41 de ani, dar este mult prea îmbătrânit, cu fața galbenă și pomeții degradați de la fumat, dinții negri din cauza „cifirului”, acea băutură tare, infuzată dintr-o cantitate mare de ceai. Băutura conține multă teină și se bea cu gâturi mici în grup, dintr-o cană care se transmite de la un arestant la altul. Cifirul le oferă o senzație de euforie și vivacitate de moment, în realitate îi slăbește, le afectează intestinele, stomacul. Este la a cincea „hodcă” (detenție), iar din cei 41 de ani, 20 i-a petrecut la răcoare. Urmează să petreacă 6 ani și 5 luni după gratii pentru droguri.

„Nu mă consider deloc vinovat pentru această ultimă condamnare, recunosc vina în detențiile din trecut, nu și pentru termenul de acum. Am fost găsit țap ispășitor! Am stat după gratii 20 de ani și recunosc, am fost tânăr, aventuros, fierbinte! Ce am făcut, ce am dres... De data aceasta, dacă îmi recunoșteam vina, aș fi primit 2-3 ani, dar mi-au dat maximul posibil, pentru că nu am fost de acord”.

Nu știe ce va face în viitor, nu știe dacă libertatea e pentru el, dacă se va integra, singura scăpare e să găsească „un loc care îi va asigura un alibi pentru toată viața”.

„Nimănui nu-i place după gratii, sunt însă oameni care și-au pierdut contactul cu libertatea și nu înțeleg ce se întâmplă acolo, de aceea ei aleg să revină aici”, concluzionează Igor.

Ieșim din penitenciar și suntem ghidați de un alt gardian. Acesta fumează mult, trage din țigări, inhalând tot fumul de parcă de asta ar depinde ceva foarte important, ceva legat de ființa lui. Expiră negrabnic, mijându-și ochii așa cum o fac și pușcăriașii. Este amiază și gardianul arată un pachet de Bond albastru și spune ironizându-se. „De dimineață, am fumat un pachet și jumătate”.

Gardianul explică nonșalant, de parcă ar vorbi despre o chestie uzuală, care a fost cauza automutilării acelui deținuut. „A fost un șmon (percheziție), i-a fost ridicat telefonul și el în semn de protest a înghițit lama. Acuși o să-l ducă la spital și i-o scot”.

„Când aflu ceva nou simt cum îmi pulsează inima de adrenalină, de plăcere”

Gardianul spune că este responsabil de colectarea de informații despre condamnați, el știe trecutul fiecăruia, ce a făcut la libertate, ce face în detenție, cu cine contactează în închisoare și în afară, de la cine primește colete. Datele se culeg de la informatori din rândul deținuților.

„Lucrez cu mulți care au ciudă pe alți condamnați. Turnătorii au motivele lor. Îi ajut uneori, când mă roagă”. Tot ce face Giovani este prevăzut în legea cu privire la măsurile speciale de investigație.

„Sunt condamnați care-mi spun despre omoruri, furturi la libertate, cu date, cine sunt, unde locuiesc. Apoi aceste date sunt transmise investigatorilor. Când aflu ceva nou simt cum îmi pulsează inima de adrenalină, de plăcere”, spune Giovani trăgând dintr-un Bond albastru.

Informatorii pot fi uciși de alți condamnați.

„Înțelegi, sunt mai multe caste de condamnați. Sunt abijenîe, sunt neputeovîe (nerișonîi rams), sunt draci, balandeorii sunt aparte, sunt poriadocinîe, brodiaga, boseci. Și normal că ăștia alde blatnîe se țin bine, iar dracii le fac ceea ceea și prind ciudă. De ce el trebuie să-i șnîrească (slujească) și atunci el vine la mine și-l toarnă pe blatnoi”, spune gardianul stingând un muc de țigară în scrumiera de pe o terasă jegoasă aparținând unei alimentare de sat.

„Nu a meritat nimic”

„Nu aș fi trăit viața pe care am trăit-o”

Întâlnim un deținut proaspăt eliberat care se pișă într-un canal de pe marginea drumului. A venit de la Bălți până la Brănești pentru a ridica indemnizația de 4000 de lei cuvenită la eliberare. Are fața palidă, sugrumată de riduri, iar din cauza edentației, maxilarul e proeminent, ca  bătrâneții. A stat în total 33 de ani la răcoare pentru jafuri și escrocherie, iar la ai săi 57 de ani arată ca un octogenar.

„Nu a meritat nimic, dacă aș fi putut să schimb ceva, aș fi schimbat. Nu aș fi trăit viața pe care am trăit-o”, spune bărbatul și se îndreaptă cu pași nesiguri, cu picioarele scâlciate, corpul înalt ca o prăjină deformată. Spre oficiul poștal de unde își va ridica banii pe care, crede Giovani, îi va da pe droguri, bărbatul fiind dependent, iar în închisoare beneficiind de programul „Metadona”.

În Penitenciarul de la Brănești își ispășesc pedeapsa în jur de 700 de condamnați. Aproximativ o treime din ei vor recidiva, unii, se vor întoarce conștient, neputând să se integreze, neînțelegând lumea de după gratii.