Satul Bălceana, raionul Hâncești se află în carantină din ziua de 16 martie, după ce o femeie din localitate a murit pe patul de spital. Femeia a acuzat comorbiditate, coronavirusul a funcționat ca un catalizator de mare viteză în cazul acestei morți. Echipa Deschide.MD a mers în satul Bălceana pentru a vedea cum se descurcă în carantină prima localitate izolată din cauza pandemiei.

La intrarea în sat se află o patrulă de poliție care are grijă ca nimeni să nu intre și să nu iasă din localitate. E un drum care duce spre un alt sat izolat, Sofia.

Toți cei care trec pe acest drum se opresc și se înregistrează pentru a avea dreptul să tranziteze Sofia. Lângă stația de autobuze, pe o masă, se află soluții dezinfectante și pachete cu șervețele antiseptice.

Ne echipăm substanțial: peste îmbrăcăminte - combinezon cu glugă, picioarele le băgăm în niște ciorapi imenși de protecție, mască, ochelari, două rânduri de mănuși. Semănăm cu niște lichidatori cernobîlieni.  

Înainte de a intra în sat, polițiștii care supraveghează intrarea principală în localitate ne solicită să completăm fișele epidemiologice. Aflăm că în regiune activează mai multe echipaje de poliție, care asigură respectarea regimului de carantină. Patrulele sunt dotate cu măști medicinale, mănuși, dezinfectant, dar și binocluri cu infraroșu cu care să-i vâneze noaptea pe temerarii ce se aventurează să „evadeze” din Bălceana în satele din apropiere.

Toate ieșirile din sat sunt blocate, inclusiv pe drumurile secundare, unde au fost săpate tranșee. Oricum, unii dintre izolați se mai aventurează în satele vecine, la discotecă. Santinelele îi prind, îi mustră și îi întoarce acasă. În jurul satului patrulează echipaje de poliție, iar prin sat circulă de câteva ori pe zi o patrulă mobilă care atenționează cetățenii despre pericolul COVID-19, dar și despre măsurile de protecție și prevenirea a noului virus. În localitățile în cauză nu se întocmesc procese-verbale în această perioadă, dar sincer, nici nu prea se înregistrează contravenții. La modul general, la capitolul infracționalitate, totul merge strună.

Totuși, unii mai încearcă să părăsească localitatea. Chiar recent polițiștii de la IP Hîncești, au identificat o femeie care a părăsit vineri Bălceana și a mers în ospeție la fratele său din localitatea Bujor. Ambii s-au ales cu procese verbale și urmează să achite câte o amendă în mărime de 22 500 de lei. În total, de când în cele două localități a fost instituită carantina, oamenii legii au întocmit șase procese verbale pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului COVID-19. „Doi dintre contravenienți sunt din Bălceana, iar alte patru persoane sunt locuitori ai satului Sofia”, ne spune șeful IP Hîncești, Alexandru Cuciuc.

Primarul a cerut amânarea alegerilor din 15 martie 

Primul ne întâlnește primarul satului, Iurie Pasat. Aproximativ 1400 de persoane se află în carantină. „Virusul se transmite foarte ușor - avem experiența doamnei care a decedat. 14 persoane din sat au fost depistate pozitiv”, spune edilul.

De altfel, Iurie Pasat a propus testarea tuturor locuitorilor din sat, acest fapt însă nu este posibil din cauza deficitului de teste. Tot primarul a propus să fie amânate alegerile parlamentare noi din 15 martie în localitatea sa. Autoritățile centrale nu au căzut de acord, dar au recomandat măsuri de igienă. A două zi, pe 16 martie, Bălceana a fost închisă pentru carantină.

Acum sunt 4 alimentare în sat, toate deschise. Furnizorii aduc marfa la intrarea în sat, de unde este preluată de dubițele alimentarelor. Între timp, doi furnizori au refuzat să livreze marfă. Bălcinenii nu se confruntă acum cu o criză de alimente. 

 

 Medicul de familie s-a îmbolnăvit de coronavirus 

 Locuitorii satului au voie să se deplaseze la magazin în timpul zilei, au dreptul să meargă la loturile de pământ pentru munci agricole de primăvară, nu se permite însă plimbarea aiurea prin sat, vizitele și părăsirea localității. 

Medicul satului s-a infectat și el cu COVID-19, este internat. Medicul de la Cărpineni vine zilnic în localitate și oferă servicii medicale de la 8 până la 10 dimineața.

Intrăm în sat pe drumul principal, asfaltat. Drumul e pustiu, doar o mașină a poliției patrulează negrăbit strada principala, iar megafonul emană un mesaj înregistrat: Stați acasă, respectați regimul și igiena. Ulițele și hudițele satului sunt în stăpânirea orătăniilor, niște cai priponiți pe șes ajung, întinzând frânghia lungă, la drumul asfaltat și privesc nedumeriți trei inși echipați ca în vreme de avarie nucleară.

Peisajul sumbru din sat este străpuns de lătratul nebun și pătrunzător al sutelor de câini. Pentru că localitatea e paralizată, lipsa unei activități simțite a omului, dă senzația că animalele au pus stăpânire definitivă peste așezare.

 „Nu avem pâine, nu avem legume și fructe, vrem pâine!”

În curtea largă a unei gospodării întâlnim un bărbat îmbujorat care fumează în spatele gardului înalt.

Bărbatul se pune pe tânguit: „În carantină murim de foame, nu poți nici să ieși și nici să intri! La magazin e o scumpete! Iată Dodon a spus că nu vor scumpi, dar de aici scumpesc!”, se vaită bărbatul, dar nu cred că o duce chiar atât de rău. Văitarea este specifică moldovenilor. Are o casă semeață, în dreapta, un sarai cu ferestre imaculate. Pe prag se mâțâiesc nepăsătoare niște pisici. 

Femeia bărbatului iese de după ușă văzându-i-se doar fața și adaugă: „De ce nu vine nimeni măcar să stropească oleacă pe drumuri!?”.

La întrebarea dacă se teme de virus, femeia zice că se teme de unul Dumnezeu. Iar doamna care a murit de coronavirus, nu a fost răpusă, de fapt, de virus, ci de stres: „Acum trei ani și-a pierdut fiul tânăr, decedata avea și diabet zaharat”.

Femeia, strigă de după cadrul ușii întredeschise: „Nu avem pâine, nu avem legume și fructe, vrem pâine!”. Îi părăsim în urale de sănătate.

Am aflat că primăria le-a venit în ajutor sătenilor izolați. A oferit fiecărei gospodării: un pachet mazăre, crupe, zahăr, lapte, un suc și săpun lichid. 

La câteva gospodării distanță un bărbat spune că a ieșit doar o dată la magazin și a cumpărat șase pâini. Toți cei cu care vorbim stau după garduri și zăbrele. Majoritatea celor cu care am vorbit nu au purtat măști. Bărbatul își dezinfectează mâinile cu samagon.

Întreb dacă are în beci vreun butoi cu vin. „De-om fi sănătoși, că vin avem”, râde sfios bărbatul, Simion. 

 

Mujdei, izvar și poem despre mama 

La câteva case distanță strigăm ca să înăbușim lătratul pițigăiat al unei potăi. Gazda, Gheorghe, ne invită să ne arate cum își dezinfectează cocioaba.

„E trist! Pentru că coronavirusul numărul 19 este mai ceva ca un război!”, zice Gheorghe cu voce sigură și tare. Bărbatul ne petrece până la bojdeuca mică, îngustă și întunecoasă, formată dintr-o tindă care servește drept bucătărie.

Gazda știe rețeta de profilaxie: „Mujdei, cu usturoi și ceapă, chiar și izvar folosim! Dimineața ne spălăm, dacă avem, cu rachiu de casă… Pe mâini, pe față…”, spune Gheorghe.

Îi este oare frică de coronavirus? „Nu mă tem, că am trecut prin multe greutăți în viață! Am un flaconaș special aici și fac dezinfecție în casă. Iată mi-am pornit toată dezinfecția, mi-am schimbat posteliu”, pulverizează deasupra patului.

De pe o margine de cotlon ridică o cană smălțuită și pătată cu vin roșu închis. „Iată aici am izvar. Îl fac cu chiper negru, frunze de dafin și zahăr. Vin curat”, zice Gheorghe și ne îndeamnă să participăm la niște acțiuni de profilaxie. Își petrece timpul citind din niște cărți și gospodărind prin ogradă. După casă are câțiva ari de viță de vie, iar lucrul este în toi - pus haragii, curățat și tăiat. Seara își face o mămăligă și o mănâncă în singurătate în tinda scundă, ascultând ultimele vești despre coronavirus, sorbind vinul fiert din cana smălțuită.

 

Refuzăm izvarul. În tindă, pe o măsuță, lângă o damigeană cu vin, se află o broșură informativă despre COVID-19. Broșura aceasta este dovada faptului că virusul a pătruns peste tot, este în spațiul și în mintea oricui. Virusul ne schimbă regimul de zi, modul în care ne raportăm la lucruri. Lucrul în jurul casei, minima igienă în care ne încredem ca în ceva care ne va salva cu adevărat. 

Gheorghe iese afară ținând în mâini broșura COVID-19 și săpunul dăruit de primărie. Pozează. Povestește despre ajutorul de la primărie, despre cele patru găinușe care se ouă, despre lipsa de ulei și cartofi, despre casa părintească ce i-a revenit după ce au murit toți ai lui.

În contextul coronavirusului, pomenește americanii și gândacii de Colorado, care, cândva nici nu existau, iar acum sunt peste tot. O aluzie la virus. Haragii i-a pus pe toți, mai are de curățat și legat via. 

Iar la urmă, după ce concluzionează că, oricum, fără credință, omul degeaba trăiește, zice: „să vă citesc o poezie despre mamă, eu sunt autorul”. Declamează sacadat, ca un adevărat poet, acompaniat de javra pițigăiată:

„O, scumpă mamă dragă / Mereu cu ochii-nlăcrămați te văd / Tu ești pe veci a mea comoară / O viață ție doar îți cred”, poezia este lungă, dar poetul nu s-a poticnit niciodată. 

„Comunitatea din Bălceana a cerut să fie amânate alegerile”

Trei bărbați se reazemă de peretele unei case cu pereții scociorâți. Unul dintre ei răspunde ca cel mai sincer dintre moldoveni, zâmbind: „Dar ce putem să facem, muncim și noi în jurul casei”. Nu ies din ogradă, mai cu seamă că se tem și de amenzile poliției care patrulează non-stop ulițele satului.  

 

Doi soți, el fost militar, Alexandru, acum la pensie, ea funcționară la primărie, Tamara, ambii intelectuali, n-au ieșit din ogradă de când a fost declarată carantina. Nu le este frică de virus pentru că nu ies nicăieri și își spală mâinile cu săpun ziua întreagă. Au provizii cam pentru o lună.

„La țară orice gospodar are niște rezerve”, spune femeia, mândră de sine. Aflăm că acele ajutoare oferite oamenilor au venit de la niște prieteni ai primarului, niște oameni de bună credință.

„Statul nu este pregătit să facă față acestei situații, iar asta provoacă un pic de anxietate, frică”. Cert este că alegerile din 15 martie trebuiau amânate. „Alegerile trebuiau amânate. Eu am fost președintele biroului electoral local. Comisia a fost formată din doamne, iar eu cu greu le-am convins să petrecem alegerile, pentru că așa ni s-a cerut de sus. Comunitatea din Bălceana a cerut să fie amânate alegerile”, spune Tamara.

Regimul celor doi soți s-a reorganizat de când cu carantina. Nu au ieșit niciodată din curte și sunt gata să rămână acolo atât timp cât va fi necesar. Munca în grădină, lucrul casnic - s-au transformat în niște tabieturi necesare acum: masa împreună, ultimele noutăți din vremea ciumei, tăcerile lungi și pline de sens. Spălatul mâinilor a devenit o rutină prea asumată, prea conștientă, aproape un tic nervos. Noaptea tresari când trece ambulanța, lumina intermitentă albastru-roșie intră în cameră, colorează pereții și dispare.  

„Mi s-a părut că sunteți extratereștri”

Apoi întâlnim un sătean care s-a apucat să construiască o seră. Pare să fie neînduplecat de virus, vorbește foarte relaxat, de parcă moartea s-a întâmplat undeva tare departe, nici în satul său, nici în raion, dar undeva tare, tare departe. Pe altă lume. Nu se teme de virus, pentru că, zice, acesta există de demult, iar acum doar se alimentează o panică aiurea. Își face de lucru așa de parcă nu există nimic altceva decât sera. Vine primăvara, legumele își au timpul lor. Viața își are vremea ei, nu are timp să aștepte.   

Înaintăm prin lătratul asurzitor al câinilor. Undeva, dintr-un suiș la satului, se aude o drujbă electrică. Trecem pe lângă o casă în a cărei harman vreo trei inși clădesc lemne tăiate. Ne privesc chiorâș și râd de costumație, deși, în probabil nu sunt chiar mirați. 

Apoi în altă grădină vorbim cu Vladislav, un profesor de geografie la gimnaziul din sat și la liceul din Lăpușna, care își face de lucru în grădină.

„Mi s-a părut că sunteți extratereștri”, strigă Vladislav. „Iar nouă ni se pare că am ajuns pe o altă planetă”, îi răspundem. Problema cea mare a profesorului de geografie este că nu are voie să meargă în ospeție la cumătrul care stă la distanță de un gard. Cumătra a legat poarta. Pe lângă asta, s-a rupt cablul la internet și nimeni nu vine să-l repare. 

Trecem pe lângă niște foișoare pustii aflate în sânul unor sălcii plângătoare abia înmugurite, având bobocii de culoare verde stridentă, proaspătă. 

Întâlnim case semi-dărâmate, stând într-o rână, crăpate, încârjoiate, cândva îngrijite și decorate. Se pare că satul a fost decimat de mult de un alt virus, de virusul sărăciei și al migrației, de virusul care i-a făcut pe oameni să-și lase casele pentru a supraviețui cu orice preț.  

  

Povestea tragică a femeii decedate de coronavirus 

 

În drumul spre alimentara din sat, într-o grădină împrejmuită de o plasă de metal, o femeie în etate greblează rămășițele de buruieni uscați și îi pune într-un foc mocnind, de care are grijă un tânăr.

 Este nepotul ei, poartă o mască industrială pe post de una medicală. Bătrâna lucrează din inerție, așa trebuie, pe chipul ei se citește o mare pierdere, un doliu ce nu poate fi stins. 

 Bătrâna este chiar sora femeii decedate de coronavirus și ne spune cum s-au întâmplat lucrurile. „Iată, o murit omul! Ea a venit să facă praznic de trei ani pentru băiatul ei, care a murit în Italia. Pomenirea trebuia să fie pe 20 martie. Băiatul a murit la 35 de ani.

Ea, de atunci, de când a murit feciorul, a spus că nu mai vrea să trăiască. Și acum toată familia lor este în spital. Feciorul meu a fost și a adus-o la cimitir, nimeni nu a fost la înmormântare. A cumpărat raclă, cruce, tot de banii lui. Noi ne-am uitat de la balcon cum au înmormântat-o”, se destăinuie femeia, plângând. Într-adevăr, de pe acest deal se vede ca în palmă cimitirul de pe colina din cealaltă parte a satului.

 

Demult în carantină 

Ne ridicăm spre alimentară. Pe o masă se află două vase - unul cu dezinfectant, altul cu apă. Un bărbat gârbovit tocmai înghițise conținutul unui pahar și s-a așezat într-un colț ținând o batistă la gură, ca un ftizic.  

Vânzătoarea poartă mască medicală și vorbește încet, speriată. În alimentară sunt de toate în vânzare. Mai puțin dezinfectant. 

Un sătean se apropie de alimentară ducând în mână o sacoșă neagră cu calendar imprimat. Sacoșa flutură în vânt pentru că e goală. Este cherchelit, și de aceea, se simte minunat în carantină, nu-l deranjează nimic.

Îi este oare frică de coronavirus? Răspunsul vine prompt: „Deloc”. Iată și rețeta dezinfecției și profilaxiei:

 „Tragi câte o sută de grame de rachiu și mănânci tot ce este. Usturoi cât mai mult, pentru că el duce boala și întărește sufletul!”, spune bărbatul care trăiește singur. Soția l-a părăsit pentru un italian acum 14 ani, iar cei patru copii, tot în Italia stau. Stă singur de mulți ani, s-a deprins cu carantina. De fapt, bărbatul este în carantină de tare mulți ani, mult mai înainte de apariția virusului care a pus pe jar întreaga planetă. Bărbatul s-a autoizolat în casa pustie, dezinfectându-și cu rachiu sufletul și trupul.  

Părăsim satul într-o atmosferă sumbră de martie, pășim pe drumurile mâloase, șerpuitoare, lăsând în urmă primul sat izolat din cauza coronavirusului.

La postul de poliție găsim pe masă, lângă soluțiile dezinfectante, un vraf de caserole cu ouă. Un fermier le-a adus ca primarul satului să le împartă la familiile nevoiașe din Bălceana... 

Părăsim satul într-o atmosferă sumbră de martie, pășim pe drumurile mâloase, șerpuitoare, lăsând în urmă primul sat izolat din cauza coronavirusului.