Soarele își făcea loc printre blocurile sure ale orașului, voind să ne spună că în curând urmează să se încheie Sâmbăta Mare a anului 2020. Între timp, la televizor se anunța că pe Aeroportul Internațional Chișinău, în jurul orei 19:00, a aterizat o cursă charter, cu care a fost adus focul haric de la Ierusalim. Jurnalul de știri a continuat cu noi informații despre virusul ucigaș, evadat din China, care bântuie de ceva timp și prin Republica Moldova. La data de 18 aprilie, oficial, au fost înregistrate 57 de cazuri de deces și 2282 de cazuri de infectare, dintre care 680 - în Chișinău. A fost Săptămâna Patimilor, săptămâna în care premierul Ion Chicu a cerut repetat creștinilor să stea acasă în noaptea Învierii și să se abțină de a merge la Biserică, dar și i-a avertizat pe preoți că, dacă nu se vor conforma deciziei autorităților de a nu desfășura slujbe cu prezența enoriașilor, vor fi sancționați.

Pe de altă parte, s-ar părea că președintele Igor Dodon nu a dat doi bani pe declarațiile premierului și, în fața alaiului de preoți de la Aeroport, a asigurat clericii că nu vor primi amenzi.

Mai târziu, când ieșisem să duc gunoiul, iar focul haric deja își răspândise pâlpâirea cu Mercedes-uri pe la parohiile și eparhiile din țară, am observat, nu departe de casa mea, două microbuze și o mașină de teren ce și-au muțit motoarele vizavi de șantierul de construcții de la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Columna.

Ușile s-au deschis scârțâind, iar din vehicule au coborât câteva femei cu priviri sfioase, cu broboadă pe cap, niște copii, dar și câțiva bărbați cu barbă. Cel mai probabil, și ei, la fel ca și mine, au auzit că președintele, în plină pandemie de COVID-19, va amâna amenzile preoților care vor organiza slujba din Noaptea Învierii.

Erau aproximativ 20 de enoriași, cam atâția am reușit să număr dintr-un colț al străzii. Cu lumânări și coșuri cu merinde în mână, au coborât din microbuze, apoi, în rând câte doi, s-au îndreptat tăcuți spre biserica Sf. Fericita Matrona de pe strada Columna, acolo unde erau în toi pregătirile pentru slujba din Noaptea Învierii. Alți bărbați cu bărbi, coordonați de pe pragul bisericii de un popă îmbrăcat în straie albe, decorate cu fire aurite, instalau niște boxe imense. Gata, îmi zic, va fi mare petrecere, iar Noaptea Învierii pentru ei va fi Noaptea Insomniilor pentru mine.

Grupul de oameni s-a apropiat de preot, rând pe rând i-au sărutat mâna, iar el le făcu semnul crucii peste creștete. Apoi, aranjați în rând ca rațele la baltă, oamenii au traversat strada în afara trecerii de pietoni și au acaparat trotuarul-ruină de vizavi de biserică, chiar sub geamul unui vechi bloc de locuit din centrul capitalei.

M-am apropiat de ei și am încercat să-i întreb de ce s-au adunat și dacă nu le este frică de faptul că s-ar putea afla în mijlocul unui focar de COVID-19. Nici nu am apucat să deschid gura, că enoriașii au trecut în ofensivă. M-au fixat cu priviri pline de ură și dispreț și s-au pus cu gura pe mine. Aveai impresia că l-au văzut pe Iuda. Ar fi fost gata să mă răstignească pe crucifixul din fața bisericii sau să mă ardă în mijlocul străzii. S-au baricadat cu coșurile pline cu merinde pe trotuar, înarmați cu lumânări aprinse, erau gata să sară la beregata oricui trecea prin preajmă. Până una alta, pe „baricada rezistenței” au mai venit încă aproximativ 10-15 enoriași și, cât de straniu ar părea, dar la fața locului nu era niciun polițist care să pună în aplicare buchia legii, asta deși două cartiere mai jos, pe strada Octavian Goga, se afla Brigada de Patrulare Centru a INP.

Când întunericul puse stăpânire pe oraș, în liniștea nopții, printre lătratul maidanezilor și sunetele stridente ale ambulanțelor ce treceau grăbite în sus și în jos pe strada Vasile Alecsandri, din boxele din fața lăcașului de cult se impuneau cântări bisericești evadate.

Și dacă tot îmi dădeau târcoale insomniile, am încălecat pe bicicletă și am ieșit să dau o tură pe străzile pustii ale orașului, ca să văd și eu pe cine ascultă mai tare preoțimea din Chișinău: pe premierul Chicu sau pe președintele Dodon.

La cele câteva biserici din centrul Chișinăului, lângă porțile închise, puteau fi văzute câte o mașină de-a poliției, iar în interior ardea lumina și se auzeau cântările preoților. În parcul Catedralei toate intrările erau păzite de carabinieri, militari și polițiști. În baza legitimației de presă, cu chiu, cu vai, strâmbând din nas, mi-au permis totuși să trec. Pe aleile pustii, cu felinarele stinse, în întuneric se auzeau pașii carabinierilor care patrulau parcul. Erau prezenți pe tot perimetrul. Pe băncile din parc nu era nici țipenie, asta chiar dacă în anii precedenți, în noaptea de Paști, parcul era împânzit de cerșetori, tarabe improvizate ale vânzătorilor ambulanți cu lumânări și busuioc, dar și de cei care veneau cu merindele la slujba din Noaptea Învierii. Era noaptea când parcul Catedralei era mai aglomerat decât ar fi fost într-o obișnuită zi de duminică.

În spatele Catedralei erau parcate mașinile poliției, dar și două autobuze cu carabinieri înarmați până în dinți. Forfota mare era din cauza unei informații în posesia căreia intraseră oamenii legii, potrivit căreia un cetățean nemulțumit de acțiunile mitropolitului și președintelui, ar fi intenționat să vină în fața Catedralei și, în semn de protest, să dea foc unui crucifix în noaptea Învierii. Aflasem asta de la un șef al poliției cu care am fumat o țigară, în spatele unuia dintre autobuzele cu carabinieri. L-am întrebat cum se face că la toate bisericile din oraș, inclusiv la catedrala mitropolitană, sunt prezente echipaje de poliție care nu permit enoriașilor să intre în lăcașurile sfinte, iar la biserica de pe strada Columna, din vecinătatea casei mele, preotul a scuipat pe decizia Comisiei Unificate de Control, și și-a adunat adepții, iar în zonă nu-i niciun polițist. A stins țigara și a aruncat chiștocul în cel mai apropiat coș de gunoi, a oftat adânc, apoi și-a mai aprins o țigară, zicându-mi:

„Of, tu doar știi cine-i preot acolo. Știi că ei sunt un fel de creștini mai radicali, mai aproape de extreme? Au avut mai multe ieșiri violente - a adunat înainte de a fi mobilizate forțele de ordine, iar când au ajuns polițiștii acolo, ei deja erau pe „baricade”. Ce era să facem?! Să ne luăm la întins cu ei în mijlocul străzii, să-i gazăm în fața bisericii? Nu, s-a discutat cu ei, s-a discutat cu preotul, dar în zadar. Chiar și dacă i-au zis că o să-l amendeze, el le-a replicat polițiștilor că nu-i pasă, va plăti amenda căci mai are încă trei tot pentru că a organizat slujbe cu enoriași în această perioadă de pandemie”.

Șeful din poliție, a cărui nume, din varii motive, nu-l voi publica, a mai tras un fum din țigară, mi-a zis despre cum la noi amenzile nu-i pot responsabiliza pe cetățeni, iar pentru a fi respectat un regim de carantină veridic, ar trebui adoptate măsuri similare celor din India, unde polițiștii bat ca în dobe în cei care nu respectă regimul de autoizolare.

„Noi am încercat să-i convingem să se ducă acasă, dar nu ai cu cine vorbi. Nici cu cei care au venit, dar nici cu preotul. Nu înțeleg și gata. O țin una și bună. Le-am solicitat măcar să păstreze distanța socială. Du-te acum și ai să vezi ce-i acolo. A fost dispusă sistarea circulației rutiere pe strada Columna, în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu, iar la fața locului au fost trimise mai multe forțe de ordine pentru a asigura ordinea publică și a nu permite să se apropie alte persoane. Of, tare sper că măcar în noaptea de Paști vor fi mai calmi, mai indulgenți, și se va trece fără situații ieșite din comun”, îmi zise interlocutorul meu după ce-și terminase și cea de a doua țigară. Deși părea calm, totuși se simțea în vocea sa un fel de neliniște, care, cel mai probabil, era generată de oboseală, căci, îmi zise el, era în tură a doua noapte.

Am încălecat pe bicicletă și, pedalând, cu muzică bună în căști, m-am îndreptat spre biserica Sf. Fericita Matroană să mă conving că acolo e așa cum îmi povestise șeful din poliție. Pe străzile pustii din centrul orașului, pe care nu se ivea nici o siluetă de om, în lumina felinarelor, pe sub verdele crud al frunzelor ce au invadat coroanele copacilor, goneam cu bicicleta și aparatul de fotografiat spânzurat de gât, fugărit de o haită de maidanezi flămânzi care și-au distras atenția de la un coș de gunoi și au considerat că ar fi mai interesant să latre și să alerge din urma mea rânjindu-se.

Într-un capăt al străzii Varlaam, lângă Filarmonică, chiar în mijlocul drumului, întunericul era străpuns de lumina roș-albastră a girofarului unei mașini de poliție, în care doi polițiști de patrulare stăteau cu chipiul pe ochi și cu privirea lipită de ecranele telefoanelor. Am trecut pe lângă ei scăpând de „urmăritori”, fiind salvat de o pisică ce traversase strada, și am luat-o la vale pe strada Eminescu.

La următoarea intersecție, strada la fel era blocată de o Skoda a INP, dar și de o panglică galbenă pe care era scris cu litere mari și negre „Poliția! Interzis. Nu treceți”, cu care de obicei este încercuită zona unde este depistat un cadavru, ori are loc o luare de ostatici, sau atunci când cineva îi ia în zeflemea pe polițiști și fac alerte false cu bombe.

În jurul Skodei foiau polițiști cu fețele acoperite de măști medicinale, iar după panglica galbenă, în colțul unui bloc de locuințe, mai mulți credincioși și-au lăsat coșurile cu merinde pe trotuar și ascultau, cu lumânări aprinse în mâini, cântarea preotului care răsuna din boxele instalate în fața bisericii.

Nici nu apucasem bine să mă apropii de intersecții, căci deodată le-am părut suspect atât polițiștilor, cât și enoriașilor. Când am vrut să las bicicleta lângă gardul de protecție a unei clădiri aflate în construcții, lângă cele două microbuze ruginite pe care le văzusem de cu zi că au adus credincioșii la slujbă, unul dintre polițiștii de patrulare s-a năpustit asupra mea, barem nici nu a așteptat să descalec de pe bicicletă, că m-a apucat de mână și era cât pe ce să mă pună la pământ, țipând ca un disperat la mine despre cum este interzisă deplasarea persoanelor și vehiculelor. I-am prezentat legitimația de presă, i-am zis că trăiesc la următoarea intersecție și că țin drumul spre casă, dar era în zadar.

 Polițaiul, cu coarnele în asfalt, nu dădea doi bani pe libertatea presei și i se părea că este om al legii în Coreea de Nord, dar nu într-un oraș care pretinde a fi numit european. Era trecut demult de miezul nopții, iar eu, impus de circumstanțe, enervat la culme, îmi luam păcate pe suflet în Noaptea Învierii.

Hârjoneală, scandal, schimb de replici dure, doar ca să mă pot apropia pentru a face câteva fotografii grupului de tupeiști care au scuipat pe declarațiile făcute repetat de premierul Ion Chicu în săptămâna patimilor.

Polițaiul a chemat ajutoare, m-au înconjurat și au început să mă amenințe cu aplicarea unei amenzi, sau chiar cu o „excursie” la cel mai apropiat sector de poliție. Însă a tăcut mâlc când l-am întrebat de ce nu a pus amenzi și nu i-au escortat la sectorul de poliție pe toți cei prezenți, care au încălcat vădit legea, mai ales că tot prim-ministrul, în cadrul unui briefing de presă, tuna și fulgera că din 23 aprilie va fi interzisă aflarea în stradă a grupurilor mai mari de trei persoane, asta deși pe strada Columna, în fața bisericii, dar și la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri, erau cel puțin 5-6 grupuri de persoane, dintre care numai cel din fața bisericii erau mai mult de 30 de persoane. În loc să-i amendeze și să-i fugărească acasă, polițiștii le-au improvizat un țarc în care îi țineau pe enoriași ca pe niște animale într-o rezervație naturală.

E-he-he, să vezi ce val de nemulțumire au stârnit aceste afirmații în rândul credincioșilor din intersecție. Au uitat imediat unde au venit, de ce au venit, de importanța și semnificația cele mai vechi şi importante sărbători a creştinătăţii, de cântările bisericești, și s-au pus cu gura pe mine. Huleau, strigau, într-un mod sarcastic, fiind copleșiți de un val de agresivitate care abia aștepta să fie revărsată asupra mea. La cât de înflăcărați și deranjați erau de întrebarea mea adresată polițaiului, aveam impresia că ar fi fost gata să-și stingă rând pe rând lumânările de fața mea și să arunce cu pietre. Credința din ei a fost pusă pe stand-by, sau poate că, de fapt, acești milogi, acești blajini, sunt genul tipic de credincioși întâlniți pe la noi, cu crucea la gât și toporul la brâu?

În întunericul de pe stradă, străpuns de nevinovatele flăcări pâlpâind, lumina roș-albastră a Skode-lor poliției (apropo, „Skoda” din cehă se traduce „păcat”), dar și raze de lumină din ferestrele blocului sub care se adunaseră enoriașii, răsuna o suită de sunete pe care, dacă aș fi fost compozitor, le-aș fi pus pe note și aș fi creat simfonia „Noaptea Învierii pe timp de pandemie”.

Tare ciudat se combinau cântările bisericești din boxe, în special momentul când preotul cu vocea groasă cânta „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruind”, iar grupurile de enoriași, de pe tot întinsul străzii și din cele două intersecții, la unison strigau cât îi țineau coardele vocale „Cu adevărat a Înviat!” la bis, în limba română și rusă, iar în acest timp se auzea dăngănitul, fâșâitul stațiilor radio ale poliției, urlete de câini, sirenele ambulanțele, tusea și șoaptele oamenilor legii.

„Cristal, Cristal... Recepție... Ce-i acolo la voi?”, se auzise în stația radio agățată de pieptul polițistului. „Un jurnalist vrea să intre în zona interzisă. Cum ai înțeles?”, răspunse acesta înclinând stația radio spre gura ascunsă după mască. A urmat un fâșâit deranjant, apoi vocea din celălalt capăt al undei radio a dat indicații. „Dă-i o mască și lasă-l să treacă”. Polițaiul dârz, s-a conformat indicației și m-a invitat să trec după linia interzisă. Însă acest fapt i-a nemulțumit la culme pe credincioșii cu lumânări din intersecție.

„Hu, hu, ce înseamnă asta. Presa poate să treacă, dar noi nu?” Se auzeau strigând ca un cârd de gâște, în urma mea, în timp ce polițiștii încercau să calmeze spiritele.

Trecusem pe lângă grupul de credincioși veniți de cu zi. M-am apropiat de o bătrânică care își astupase gura cu o batistă și bombănea sub nas ceva despre învierea lui Isus, încercând să nu rămână în urmă de corul bisericesc. Am întrebat-o de ce nu a stat acasă și dacă nu se teme de COVID-19, iar ea a făcut o pauză din cântat, a aruncat o privire ciudată în direcția mea, de parcă cu ochii m-ar fi întrebat „Ești nebun, cum să stau acasă?” și mi-a zis că ea s-a informat și că virusul acesta este o invenție pusă la cale de atei. Cât despre moarte, a zis că nu se teme și că va fi așa cum o vrea Dumnezeu, dar la sfințit pasca trebuie de venit.

În timp ce discutam cu bătrâna, ceilalți enoriași, baricadați cu coșurile pe trotuar, chicoteau pe la spatele meu și erau gata să mă pună pe goană. Se uitau la mine ca la un extraterestru.

În celălalt capăt al străzii Columna, la intersecția cu strada Vasile Alecsandri, același tablou. Polițiști, panglică galbenă întinsă dintr-un capăt în altul de-a latul străzii, mașini cu girofar, și enoriași cu lumânări aprinse și coșuri cu merinde în intersecții.

Spre deosebire de situația din celălalt capăt al străzii, aici mașinile de poliție erau parcate lângă bordură, iar pentru asigurarea ordinii publice, în ajutorul polițiștilor de patrulare au fost trimiși doi mascați de la „Fulger”, cu măști medicinale în loc de cagule, dar și un militar cu raniță în spate.

„În India au fost înregistrate 12 cazuri de COVID-19, un deces, iar în spitale sunt internați 500.000 de pacienți, dintre care 490.000 sunt în ghips”, îmi zice mai mult în glumă unul dintre mascații de la „Fulger”.

„Înțeleg, nu poți să le interzici oamenilor să vină la biserică, dar și ei ar trebui să înțeleagă că acum se expun riscului nu doar pe ei, ci și pe noi, pe apropiații lor, pe apropiații noștri”, susține interlocutorul meu.

Între timp, se apropie o femeie în vârstă cu o sacoșă doldora de merinde și insistă să treacă spre biserică. Tânărul de la „Fulger” îi zice respectuos că nu-i poate permite să treacă, trebuie să aștepte, căci părintele va trece cu sfințitul și pe la cei din intersecții. Femeia, vorbitoare de limba rusă, trecută de vreo 70 de ani, se prefăcea că nu-l înțelege și o ținea morțiș că ea trebuie să treacă de panglică ca să-și ia foc. Văzând că nu-l poate convinge pe polițist, a dat a lehamite din mână, s-a întors, a făcut câțiva pași, apoi s-a oprit și a strigat la polițist. I-a zis că nimic nu o oprește să-și ia focul haric și că ea va reuși să treacă prin celălalt capăt al străzii și va veni lângă el ca să-i demonstreze că e posibil, însă așa și nu a mai revenit.

Era aproape de ora 04:00, încă nu se crăpa de ziuă, sufla un vânt rece, iar polițiștii, cu ochi somnoroși, se întrebau între ei dacă știe cineva cât va mai dura slujba.

„Elizaveta, Elizaveta... Fa Elizavetă, vino încoace!”, se auzi o voce ascuțită de femeie, care striga la o altă femeie ce stătea cu coșul în intersecție, sub peretele unui local.

„Îi permiteți să-mi dea pasca și ouăle să i le sfințesc?”, întrebă femeia care a strigat pe unul dintre polițiști. Acesta a dat afirmativ din cap. Elizaveta, șchiopătând, a traversat strada, s-a apropiat de cea care o strigase și a vrut să treacă de panglica galbenă, însă a fost oprită de polițiști.

„Nu, Elizaveta, tu nu treci, dă-mi pachetul tău să-l sfințească părintele”, îi zise femeia. Elizaveta a refuzat să-i transmită pachetul cu daruri, iar cea care a strigat-o a asigurat-o că părintele o să sfințească și celor din intersecție.

„O să vină și pe aici?”, îi întrebase Elizaveta pe polițiști cu voce blândă și rugătoare, iar ei au dat afirmativ din cap, apoi, uitându-se peste epoleții polițiștilor la femeia care se întorcea înapoi în fața bisericii, a strigat cu speranță în voce în urma ei:

„Să-i zici să vină. Să vină și aici, să nu uite...”.


Liturghia era pe sfârșite, dăngănitul celor cinci clopote agățate în clopotnița improvizată din zăbrele devenise, într-un ritm cadențat, mai intens, iar doi preoți înarmați cu cadelnițe, busuioc și căldări cu agheasmă, au ieșit în fața enoriașilor cântând și repetând tradiționala frază „Hristos a înviat” în limbile română și rusă.

Aruncau agheasmă cu buchetele de busuioc înmuiate în căldări, peste coșurile cu merinde, peste enoriași și polițiști, inclusiv și peste coșurile celor ce așteptau cu lumânările aprinse în intersecție, sub un gard de pe strada Vasile Alecsandri, apoi a revenit pe treptele bisericii, le-a mulțumit tuturor celor prezenți și le-a sugerat că darurile care au vrut să le lase bisericii, să le dea caselor de copii sau celor nevoiași și a intrat în biserică. Ușa de lemn s-a închis în urma preoților cu un scârțâit și un clinchet al cheii în broască.

 Clopotele au muțit, iar pe stradă se auzea doar foșnetul sacoșelor, șoaptele credincioșilor, fâșâitul stațiilor radio ale polițiștilor, iar în intersecții cei care au venit să asiste la slujba din Noaptea Învierii le ziceau cu voce tare polițiștilor „Hristos a Înviat!”, iar ei le răspundeau cu jumătate de voce „Cu adevărat a Înviat…”.

La orizont se crăpa de zi, iar ei toți - polițiști și enoriași - au luat drumul spre casă. Am mers și eu acasă. A venit ziua Învierii. Urma să auzim din nou despre noi cazuri de deces și infectări cu COVID-19.