Prisaca colonelului MAI, Marin Lisî, numără 100 de știubeie și se află acum pe o margine de deal lângă satul Bălțata, în apropierea unui lan cu floarea-soarelui, la granița unei livezi de nuci. Știubeiele au fost transportate aici pe trei remorci, pe care le-a proiectat și testat chiar colonelul, acum câțiva ani, după ce a înțeles ce muncă grea e să încarci în mașină stupii și să îi duci de la o așezare de polenizare la alta. Stupii sunt aranjați pe caroseria remorcelor. Albinele zumzăie liniștitor în jurul știubeielor și nu sunt agresive deloc.

Colonelul aprinde o lampă fumigenă, dar zice că e mai curând ca să alunge albinele de pe rama cu fagure, să nu le rănească la scoaterea cadrelor cu fagure. Rasa aceasta de albine - carpatină (i se mai spune rasă românească) este blândă, deloc agresivă, spre deosebire de albinele maidaneze - mici, rele, țepoase și puțin productive.

Chiar și albinele moarte sunt tămăduitoare

Recoltarea mierii de floarea-soarelui este ultimul cules din sezon, apoi albinele se pregătesc de iernare.

„Prima miere, e mierea de salcâm, cea mai fină miere și cea care nu se cristalizează. Urmează mierea de mai, mierea de lavandă, mierea de salvie, mierea de tei, mierea polifloră și ultima miere e de floarea-soarelui. Mierea de floarea-soarelui conține lecitină - se folosește în cosmetologie și regenerează celulele, chiar și pe cele ale organelor interne, ale ficatului și pancreasului. Mierea de salcâm se recomandă persoanelor alergice și celor care suferă de diabet zaharat”, spune Marin Lisî.

Orice produs din stup este un medicament naturist și benefic pentru organism. Chiar și albinele moarte, culese și dizolvate în alcool, sunt tămăduitoare datorită conținutului de silicium. Iar căpăceala de pe fagure conține penicilină pură, naturală.

„Perioada activă a albinelor începe din luna mai, iar la începutul lunii august începe perioada pasivă. Începem să ne pregătim de iarnă”, spune Marin Lisî.

Regina albinelor

Lanul cu floarea-soarelui se află la aproximativ un kilometru de la așezarea temporară a albinelor. Pe lângă lan trece un drum, iar mașinile deranjează reginele, iar de regine depinde dispoziția întregului stup. Ele dirijează stupul prin feromonii pe care îi emană, de ele depinde productivitatea și mobilizarea supușilor. De aceea, prisăcarul trebuie să aibă grijă de liniștea și sănătatea psihică a reginelor. Dacă albinarul nu are grijă cumsecade de stup, iar albinele de înghesuie fără hrană, regina poate să ia cu ea cea mai tânără generație de albine și să plece. Regina îi alege pe cei tineri, pentru că generația tânără nu cunoaște drumul înapoi spre casă, nu știe unde să se întoarcă. Fiecare albină ia în gușă miere pentru trei zile. Roiul găsește o așezare temporară, apoi cercetașii pleacă în inspecție, ca porumbeii lui Noe, iar când se găsește un loc potrivit pentru roi, în scorbura unui copac sau în alt ascunziș natural, cercetașul vine și înștiințează regina. Roiul fugar urmează cercetașul și creează o nouă așezare cu faguri. De regulă, acest roi nu supraviețuiește peste iarnă.

Apicultorul a făcut un experiment. A înserat într-un stup cu albine de rasă carpatină o regină de rasă Buckfast - o rasă produsă în Anglia. A introdus-o sub o pernă de plasă lipită de fagure, pentru ca albinele să se obișnuiască cu mirosul ei, ca să n-o nimicească. Se pare că albinele sunt un pic rasiste și acceptă greu pe cineva de altă viță, de alt sânge. Acum, colonelul scoate cu migală fiecare cadru cu fagure, îl scutură de albini și caută botcele de regine. Botca e un fel de alveolă, un cocon, în care se dezvoltă larvele de albine. În cele mai mari și mai proeminente botce se dezvoltă reginele. Acestea trebuie nimicite pentru ca să nu eclozeze o nouă regină care va concura cu regina deja inserată. Colonelul distruge o botcă și de acolo iese o substanță albă - lăptișor de matcă. Ne dă puțin să gustăm, e dulce acrișor și foarte folositor. Eliberează regina de sub plasă, ea se mișcă vibrând printre albine, este acceptată.

Cum a ajuns să fie albinar

„Noi din copilărie suntem marcați de un eveniment, fie el tragic sau pozitiv. Fix așa și eu - în sat am avut un albinar și eu, copil, tot așteptam când mă va chema la el să mă servească cu niște miere. M-a ajuns și pe mine rândul o dată, și am primit puțină miere”, spune Marin Lisî. De atunci, mierea a devenit un produs jinduit, dorit atât de mult, un delicates. În subconștientul i s-a depus imaginea unui lucru dorit. Probabil, această amintire ascunsă în străfundurile conștientului a funcționat ca un moment declanșator când, acum 9 ani, unul dintre subalternii săi de la MAI i-a zis că merge să viziteze mica prisacă ce-i aparține. Colonelul a mers și el, a văzut cum e să ai grijă de albine și a decis să cumpere primele 25 de familii. Omul de la care a cumpărat familiile a pus prea multe albine în stupi și a stropit fagurii cu sirop, albinele urmând să aibă senzația că sunt venite de la cules. Pe drum, albinele s-au amestecat cu substanța cleioasă, jumătate din familii pierind. Așa a început marea aventură spre atingerea visului din copilărie, prin provocări și greutăți.

A fost o încercare, iar colonelul a început să studieze literatură, ca să îngrijească mai bine micile creaturi. „Cu cât mai mult citeam, cu atât mai curios, mai interesat deveneam. Cu timpul, am atras și familia. Soția mea se temea foarte tare, iar acum ea lucrează și fără mască. Fata cea mai mică se joacă cu albinile, le prinde în pumn, le eliberează, le ia în palmă și mănâncă tot ce dă albina. De asta, are o imunitate foarte bună”.

Roiul, o societate complexă

„Priviți, aceasta este păstura - pâinea albinelor, colonelul arată spre o substanță ruginie-aurie. Albinele cară polenul, îl depozitează în fagure, îi pune un strat subțire de miere și el fermentează în lipsa de oxigen și se formează păstura. Când regina depune ouă în fagure, păstura servește ca alimentație. Din păstură se formează lăptișorul de regină”, explică albinarul.

Familia rămasă orfană, fără regină, începe să hrănească abundent câteva ouă cu lăptișor de matcă, iar prima regină care eclozează le distruge pe celelalte, ca să rămână singura stăpână. Apoi iese din stup și face zborul de recunoaștere, împrăștiind feromoni. A doua zi este ziua de împerechere. Zboară foarte sus, iar trântorii se iau după ea. Cel mai puternic dintre trântori se împerechează cu regina. Procedura se poate repeta de mai multe ori, până când regina se împerechează cu până la 18 trântori. După împerechere, trântorii cad la pământ morți. Este singura dată când regina se împerechează, intră în stup și nu mai iese.

Albinele au un comportament foarte complex, relații sociale bine definite, ierarhie, funcționează ca o societate cu caste, unde fiecare membru are un rol de care depinde supraviețuirea întregului stup. De fapt, de albine depinde supraviețuirea umanității. O spun oamenii de știință - dacă ar dispărea albinele, omenirea ar mai avea de trăit 3 ani.

Terapia pentru corp și minte

Pentru Marin Lisî, lucrul la prisacă este ca o terapie pentru suflet, zumzetul albinilor îl liniștește, uneori se întinde pe stupi și simte cum vibrația emanată de insecte îi relaxează mintea și corpul. Nu în zadar se zice că apicultorii sunt longevivi și au o calitate și standarde înalte ale vieții. „Este o ființă foarte interesantă care te atrage. În timpul liber, seara după cinci și în fiecare zi de odihnă sunt la prisacă”, spune Marin Lisî.

Agricultorii îl cheamă pe Marin Lisî să aducă prisaca lângă lanurile lor pentru polenizarea culturilor. Dacă albina este la polenizare la o cultură, roada sporește cu minim 25%. „Noi am fost la polenizare la Bălăbănești, iar anul curent, cu această secetă pe care o avem, toată răsărita, deși mărunțică, s-a făcut plină. Fermierul care m-a chemat, m-a mulțumit”, spune Lisî.

Seceta i-a afectat și pe apicultori

Sunt trei factori care distrug albina - stropitul roadei cu chimicale interzise, Prigoria - o pasăre care este inclusă în cartea roșie și căreia i se mai spune „Albinar” și seceta.

Seceta i-a afectat anul acesta nu doar pe agricultori, ci și pe apicultori. „Anul acesta am strâns roadă de 30-40% din toată mierea pe care o așteptam. Anul acesta am avut cheltuieli de 200.000 de lei, iar câștigul, deocamdată este de 100.000 de lei, și nu cred că voi putea ajunge măcar la suma investită. Nu cred că în acest an voi ajunge la zero, cu siguranță voi fi în minus”, spune Marin Lisî.

Administratorul întreprinderii apicole pe care a înființat-o Marin Lisî este soția acestuia. Colonelul, fiind în organele de forță, nu are dreptul să administreze o afacere. Întreprinderea achită în fiecare an impozite la stat, cu toate acestea, reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat pentru presă că la etapa actuală nu există bani pentru compensarea pierderilor pentru acei apicultori care au suferit de pe seama secetei.

Președintele Asociației Apicultorilor din R. Moldova, Ion Maxim, spune că dacă în anii precedenți prisăcarii strângeau între 5 și 6 mii de tone, anul acesta, roada de miere nu va depăși 3 mii de tone.

Ziua Apicultorului este marcată tradițional în R. Moldova pe 19 august.