Școlile s-au redeschis la 1 septembrie, după ce Ministerul Educației a venit cu 7 scenarii pentru funcționarea acestor instituții de învățământ. La scenarii avem învățarea pe schimburi de dimineața și după amiază, clase împărțite în două; învățarea combinată: o zi la școală, o zi acasă. Mai sunt și învățare hibrid, învățare alternantă, învățare mixtă. Toate aceste cuvinte însemnând în fond că elevii vor studia când online, când la școală.

Am mers în câteva școli din satele din raionul Orhei pentru a vedea cum funcționează aceste scenarii și cum se protejează copiii din mediul rural în pandemie.

Gimnaziul din satul Morozeni este o școală cu un singur etaj, împărțită în două aripi, cea pentru clasele primare și cea pentru cele gimnaziale. Podeaua din faianță ruginie și sobele din pereții din coridor arată că școala a fost construită de sovietici demult, când acestea erau încălzite cu lemne și cărbuni. Ferestrele în schimb sunt de termopan, băncile din clase sunt mai moderne. Elevii stau câte unul în bancă. Iar pentru ca să fie destule locuri pentru fiecare, pentru două clase au fost cumpărate bănci noi, suplimentare, bănci cu un singur loc. Băncile au fost achiziționate din bugetul școlii, instituția fiind la autogestiune, Ministerul Educației în schimb a oferit dezinfectant.

„În cazul în care nu vom primi dezinfectant de la Minister, avem bani în bugetul nostru pentru a-l procura”, ne spune Efim Mălai, directorul adjunct al gimnaziului din Morozeni.

Pe faianța ruginie din școală, pe trotuarele din jurul instituției, sunt încleiate marcaje din bandă adezivă colorată, niște săgeți care arată traseele pe unde trebuie să meargă elevii. Sunt trasee paralele, care indică direcția de intrare și de ieșire, astfel, ca elevii să meargă unul după altul, pe linie, ca la armată și să nu interacționeze între ei. Chiar și sălile de clasă sunt marcate cu săgeți pe care trebuie să pășească elevii. Unele dintre benzi sunt întrerupte, că s-au șters de la ploi sau de la pașii copiilor. La intrările în școală sunt puse așternute niște covoare speciale pentru ștergerea încălțărilor.

„O parte din elevi intră pe intrarea centrală, cealaltă, pe intrarea secundară. În prima zi, diriginții au explicat claselor lor - pe marcajul din partea dreaptă mergem când intrăm în școală, pe marcajul stânga, când ieșim. I-am deprins pe copiii din clasele gimnaziale să intre doar pe poarta de lângă aripa lor, iar pe cei din primare, pe portița de lângă blocul lor. Ei nu trebuie să interacționeze”, spune Efim Mălai. Asistenta medicală verifică temperatura copiilor în fiecare dimineață și înscrie temperatura fiecăruia într-un registru special. Nu este o recomandare de la autorități, este mai curând o inovație a celor de la gimnaziul din Morozeni.

Aflăm că elevii nu prea își bat capul de distanța socială. Sunt însă profesorii, femeile de serviciu, bucătăresele care au grijă să-i despartă pe copiii care se grupează în mici cete, în pauzele dintre lecții. Este greu să menții la distanță 150 de copii, de asta, spune directorul adjunct, profesorii sunt suprasolicitați.

E bine că în școală nu a fost depistat niciun caz de Covid-19.

Facem o tură la clasele de curs. Un muncitor lucrează cu bormașina la o ușă a unei săli de curs chiar în timpul lecțiilor. În una dintre clase, într-o bancă sunt așezați doi băieți. Directorul adjunct se indignează, învățătoarea explică motivul: că una dintre bănci a fost vopsită recent și a trebuit să-i înghesuie pe doi într-o bancă.

Într-o clasă gimnazială, elevii se ridică în picioare la deschiderea ușii. Apoi, tot acești elevi ies afară după sunetul de recreație. Nimeni nu respectă marcajele. Totuși, unul dintre profesori îi îndeamnă să respecte distanța. Elevii se aranjează în fața cantinei, dispersați, respectând distanța, după ce asta le cere învățătoarea: „Distanța socială, dragi copii, respectăm distanța”. Copiii se distanțează, dar nu se grăbesc tare, cu lehamite, chiar citindu-li-se scepticismul pe fețe.

Cel mai mare „of” al directorului adjunct este birocrația din școli. Despre asta a zis să scriem, ca să ajungă la autorități, să debirocratizeze odată și odată școlile, să scoată rapoartele și hârtiile inutile.

Următoarea destinație este gimnaziul din satul Dîșcova, o localitate decimată de migrație, cu multe case pustii și ogrăzi părăginite. Școala de aici are trei etaje și are două aripi, în una e grădinița, în cealaltă, gimnaziul. Directoarea de aici ne ține la o discuție afară. Spune că nu este obligată să vorbească cu noi, dar o face din politețe. În gimnaziu învață 87 de copii, cândva, școala număra și 300 de elevi. O droaie de copii din clasele primare se fugăresc în preajma școlii, unii poartă măști, majoritatea însă, nu.

Ca să nu interacționeze toți elevii între ei, s-a luat decizia ca ciclul primar și cel gimnazial să înceapă orele la un interval de 15 minute: la ora 8:00 și 8:15 respectiv. Astfel, cele două cicluri nu se intersectează în pauze.

Și la această școală sunt marcaje pentru deplasarea copiilor, săgeți pe care se pare nimeni nu le respectă. Interiorul școlii e curat, pe pereți sunt agățate citate motivaționale înrămate ale unor somități. „Cei care au privilegiul de a ști, au datoria de acționa” - Albert Einstein.

La această școală funcționează un regim mai lejer. Motivul stă în numărul mic de elevi: 37 de copii în ciclul primar și 49 în cel gimnazial. „Nu avem 50 nici într-un ciclu, nici în altul, de aceea putem să-i ținem pe toți într-o clădire”, zice Veronica, managerul instituției de învățământ. Părăsim instituția lăsând în urmă droaia de copii care colcăie zgomotos în curte.

În satul Puțintei, directorul școlii, Elena Stratu ne întâmpină la poartă și ne face o tură prin instituție. La colțul școlii se întreține un grup de gimnaziști care nici nu se sinchisesc la vederea directorului. Stau în grup și discută ceva amuzant. Gimnaziul numără 130 de elevi - 60 în clasele primare și 70 în clasele gimnaziale.

În curtea frontală a școlii se află niște mese de curs, aranjate haotic, la o bancă se întrețin două învățătoare. Ele poartă măști, dar nu se lasă fotografiate. Mai este o clasă în aer liber în spatele școlii. Acolo chiar are loc o oră de limbă și literatură română.

Aici, ca și la Dîșcova, orele încep cu 15 minute diferență pentru fiecare ciclu: clasele gimnaziale încep la 8:00, cele primare la 8:15.

Pe coridoare, peste tot sunt săgeți din benzi adezive colorate. Săgețile deja sunt roase, în unele locuri, întrerupte. Copiii umblă alandala pe coridoare fără să țină cont de săgețile și direcțiile care le arată. Dar doamna director are o altă mândrie - a conectat Wi Fi în toată școala și dacă se mai impune o carantină, profesorii vor putea să vină la școală să facă lecții online. „Problema este că nu toți elevii au acces la internet acasă. Chiar azi ni s-a cerut informația, să vedem, câți elevi au internet și computer acasă”, spune Elena Stratu.

Nici la Dîșcova, nici la Puțintei, sate care formează o comună nu au fost depistate cazuri de infectare în școli. Dacă într-o clasă se va îmbolnăvi un elev, această clasă va fi pusă în carantină, iar orele se vor face online cel puțin 15 zile.

Directorul școlii, care e și profesor de limba și literatura română, e sceptică față cu privire la toată harababura cu coronavirusul: „Nu poți pe toți să-i ții în frâu. Știți care-i treaba la noi? Copiii toți sunt pe mahale, ei vin la școală împreună. Noi îi ținem la distanță, le aducem aminte - stați la distanță, stați la distanță. Iată, clasele primare sunt mai ascultătoare, poartă mască. Aceștia mari nu vor mască. Dar se termină lecțiile, ei toți sunt împreună. Toți sunt pe străzi, se duc la vite împreună”, spune Elena. De fapt, singurul spațiu în care toți obligatoriu poartă măști este sala de informatică, unde elevii vin cu toții la un loc.

La începutul izolării totale, spune directorul, tot Puținieiul era pustiu, sătenii, pe neprins de veste au arătat un înalt spirit civic și responsabil. „Veneam la școală și străzile erau pustii. Iar peste o lună de carantină, lumea n-a mai rezistat și a ieșit. Îi vedeam pe copii jucându-se pe toloacă. Am pierdut mult timp și material neînsușit cu carantina asta”, zice Elena Stratu.

La ospărie, clasele mănâncă pe rând la diferite recreații. La fiecare masă sunt câte două locuri. Un scaun la un capăt și altul la alt capăt. În școală a fost amenajat chiar și un izolator unde sunt plasați toți acei elevi care prezintă simptome de boală, orice boală. Elevul este închis în izolator până vine unul dintre părinți să-l ia acasă.

Elevii mai mari din Puțintei sunt nagaționiști. Într-o zi au venit la școală și au spus că ei învață despre coronavirus din clasa a 7-a, de la orele de biologie, și că el a fost descoperit în anii 1960. „Și copiii au dreptate, noi toți trăim cu virusul, ce să facem? Ce o sa ne ascundem prin case? Am pierdut trei luni de zile, pe care trebuie să le recuperăm. Acum e un efort mai mare pentru profesor”, spune directorul.

S-au întâmplat și lucruri bune. Profesorii de la țară care nu cunoșteau calculatorul au fost instruiți să folosească platforme pentru educația online. Au fost profesori care nici nu știau cum să deschidă un calculator, iar cursurile organizate de Ministerul Educației le-au oferit o minimă cultură electronică. „Dar și eu ziceam, puteam să mor proastă dacă nu era pandemia. Nu știam câte lucruri sunt în virtual”. Acum, profesorii au deprins posibilitățile tehnologiilor, și chiar dacă nu mai există izolare, ei continuă să trimită temele în grupurile de părinți pe Viber.

„Nu trebuie să stăm cu bâta deasupra copiilor, ci cu cartea”, concluzionează Elena Stratu.

La ziua de azi, în carantină se află 10 școli din R. Moldova. Totodată, 207 clase sunt în carantină, 190 de elevi și 207 cadre didactice au COVID-19, iar 5653 de școlari și 288 de profesori se află în autoizolare.