Amintirea este o seră a fericirilor trecute, spunea un filozof român. În sera fericirilor mele a răsărit prin anul 2015, o amintire pe care o păstrez la loc de cinste și pe care o voi cultiva în timp, deodată cu pașii mei spre înțelepciune. Pe vremea când am debutat în televiziune, am avut prilejul de a realiza un material cu Pr. Arhim. Mina Dobzeu, supranumit la acea vreme "Un Sfânt încă în viață". Am fost profund marcat de acea întâlnirea și cred că orice tânăr jurnalist ar fi simțit la fel. Cu certitudine, interviul pe care l-am realizat în urmă cu 5 ani, rămâne unul de colecție pentru cariera mea.

Pr. Arhimandrit Mina Dobzeu s-a născut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna, pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Mina Dobzeu, un mărturisitor al credinţei în vreme de prigoană şi dascăl al rugăciunii, a fost botezătorul a mii de Nicolae, printre care şi cunoscutul cărturar Nicolae Steinhardt. O mulțime de români sau poate chiar "sfinți" neștiuți ai credinței, dar acoperiți cu smerenie, au fost botezați de Mina Dobzeu. Părintele Mina și-a purtat crucea pe ultimul drum în chilia sa de la mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - Catedrala Episcopală din Huși. Tot de acolo s-a înălțat la ceruri în luna iunie 2018, având speranţa unei vămi blânde spre lumea de dincolo. Chiar și în ultimii ani de viață, părintele Mina era nelipsit de la slujbe. Maicile de la mănăstire îi urneau căruciorul cu rotile la fiecare slujbă. Unii spun că atunci când intra în biserică, cele două roți ale căruciorului semănau mai degrabă cu două aure. Părintelui îi era imposibil să mai vadă slujba și probabil că nici n-o mai putea auzi, însă o simțea cu toată ființa. Rămâne unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României. Fiind cel care l-a înfruntat pe Nicolae Ceauşescu, rămânând astfel un simbol al credinţei adevărate.

Întâlnirea cu Pr. Arhim. Mina Dobzeu

Curiozitatea m-a determinat să îmi doresc să-l cunosc pe Mina Dobzeu! A trecut ceva timp de atunci, însă niciodinioară nu voi uita ziua de 28 martie 2015. Ceasul bătea ora 14:30 când am intrat în chilia sa de la Episcopia Hușilor, iar părintele parcă știa c-o să venim. Ne-a primit cu bucurie și ne-a destăinuit o mulțime de povești însemnate. În acea zi am trăit momente unice alături de colegii care au ajutat la realizarea emisiunii. A fost acea întâlnire prin care mi s-a reconfirmat că Divinitatea nu este un mit.

În momentul interviului, pironit la pat, părintele Mina avea 94 de ani. De văzut, nu prea mai avea cum să ne vadă, iar de auzit, cu greu, dar se străduia și aveam convingerea că ne simțea mai mult decât ne-am fi putut imagina. Ne-a primit în chilia sa fără să ne întrebe ce căutăm acolo. Parcă știa că venim și de ce mergem să-l vizităm! Am intrat și am salutat, iar de atunci, părintele a început să vorbească că un torent. Nici măcar nu am apucat să mă prezint, nici măcar nu am reușit să montăm camera de filmat sau să scoatem microfonul din geantă. Îmi pregătisem pe o foaie de hârtie câteva întrebări pe care să nu le omit. Cu uimire îmi amintesc chiar și acum, acel moment în care părintele a fost atât de agil la vorbă, încât nu am reușit să mă țin de-al meu desfășurător, însă mi-a răspuns pe rând la toate întrebările fără să i le adresez. Mi-am dat seama de acest lucru de abia când m-am întors la Brașov și am început să montez emisiunea. Nu îmi venea să cred! Tot ce mi-a povestit a fost impresionant. Răscolitor a fost și deznodământul, căci poate vine greu de crezut, dar părintele mi-a vorbit și m-a binecuvântat în limba engleză. Și asta pentru că, așa cum ne-a povestit, Dumnezeu l-a ajutat să învețe câte puțin din fiecare limbă. Pentru că in Răi, nu doar el, ci noi toți, ne vom întâlni cu toate popoarele lumii. Asta mi-a spus chiar el. M-a ținut de mână pe tot parcursul interviului. Palma îi era foarte rece, probabil din cauza vârstei sau ... nu știu, însă sentimentul pe care l-am trăit acolo cu greu l-aș putea descrie prin cuvinte.

“Rugăciunea inimii” alături de părintele Mina

Am avut bucuria de a rosti această rugăciune alături de părintele Mina, chiar în timp ce mă ținea de mână! “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Și ne-a explicat că cine zice această rugăciune se Mântuiește. Știa asta de la Domnul! Trei voci bărbătești rostind în cor această rugăciune, alături de vocea trecută prin timp a Părintelui Mina. Cutremurător! Vă îndemn pe voi toți, cei care lecturați acest material, să citiți despre Rugăciunea Inimii și să o rostiți mereu. Aceasta nu se rostește la întâmplare. Rugăciunea Inimii este legată de bătăile inimii și de respirație. Însă, pentru a înțelege mai bine, căutați scrierile părintelui Mina Dobzeu.

Punctul culminant al vizitei

Am stat în cortul luminii lui Dumnezeu alături de Pr. Arhim. Mina Dobzeu. El mi-a spus asta. A fost un sentiment pe care probabil l-aș putea descrie doar cu sufletul. A fost ceva unic. A fost emoție. A fost căldură. Au fost lacrimi.

"Ia să luați aminte ce spun acum! Iată a venit acum cortul lui Dumnzeu asupra noastră. Acum sunteți sub cortul ceresc, iată îngerul îmi ține lumânarea aprinsă, iar aici unde arăt eu este mâna îngerului. Pe mine mă însoțește cortul ceresc, în primul rând pentru motivul că eu sunt orb. Îmi aduce Domnul lumină, dar această lumină este pentru mine și căldură. Să rețineți lucrul principal și să vă bucurați că astăzi ați stat și dumneavoastră în cortul luminii. Asta să vă bucure!", așa ne-a mărturisit părintele Mina Dobzeu.

Reflecții în urma întâlnirii cu părintele Mina Dobzeu

Cu toții avem greșeli și uneori poate ne e teamă că l-am supărat prea tare pe Dumnezeu. Uneori am trăit acest sentiment. În urma întâlnirii am învățat să mă iubesc mai mult, căci de atunci știam sigur că și Dumnezeu mă iubește. Totodată, mă simt responsabil să duc mai departe cuvintele Părintelui Mina Dobzeu pentru că dumnealui mi-a dat sarcină să fac asta. Mai ales pentru că mi-a spus că sunt vrednic de a sta lângă el în cortul luminii. Eram micuț, la început de drum și recunosc că a fost un interviu copleșitor pentru mine, dar mă bucur că am avut această șansă.

În urma întâlnirii, am fost răsplătit cu mai multă înțelepciune și o altă viziune asupra credinței! Părintele mi-a povestit cum a fost luat în Răi de către Domnul! Mi-a vorbit despre calea oamenilor spre Răi sau Iad. M-a făcut să înțeleg ce este Lumina Cerească, pe care dumnealui a numit-o Lumină Necreată, adică acea lumină care nu este separată de Dumnzeu, ci provine chiar de la El. Părintele m-a învățat că după ce facem o rugăciune, nu trebuie să așteptăm neapărat un semn de la Dumnezeu. Asta pentru că noi nu știm gradul la care ne-am ridicat cu rugăciunea și cu trăirea. Însă, Dumnzeu, celor care ating această înălțime a rugăciunii în fapte bune și în toate, li se descopere calea, așa spunea părintele. Am învățat cum ne putem petrece timpul spre mântuirea sufletului, respectând poruncile și făcând bine aproapelui, dar și cum ar trebui să fie oamenii pentru a ajunge cât mai aproape de Dumnezeu.

“Lumea este rătăcită de la ordinea morală, este în derivă, se zbate pe orizontală. Totul este învălmăşit, oamenii nu mai deosebesc binele de rău, pentru că s-au depărtat de Dătătorul a tot Binele. Calea de ieşire este ridicarea din toate puterile pe verticală prin refacerea sufletească a omului.” – Mina Dobzeu.

Aminteam de mâna rece a părintelui. Acum, stau și cuget la acea vorbă din popor care presupune că cei ale căror mâini sunt reci sunt oameni sinceri. Oare au mâinile reci pentru că prea puțini sunt cei care se încumetă să îi țină de mână?

Dragoș Popa