Selecţionata feminină de fotbal a Moldovei a disputat ultimul meci din preliminariile Campionatului European din 2017. Tricolorele au cedat pe terenul Poloniei cu 0-4, transmite IPN.

Golurile au fost marcate de Pajor (minutul 43), Daleszczyk (64), Arnăutu (68-pen) şi Winczo (90).

Moldova a pierdut toate cele opt partide disputate în actualele preliminarii, reuşind un singur gol. El a fost înscris de Ludmila Andone în meciul cu Polonia, de la Orhei. De menţionat că naţionala feminină a revenit pe arena internaţională după o pauză de 9 ani.

Grupa a patra, din care a  făcut parte Moldova, a fost câştigată de Suedia, care a ajuns în vara acestui an până în finala turneului olimpic de la Rio.