Prima rachetă a lumii în tenisul feminin, australianca Ashleigh Barty, a surprins fanii sportului alb când a anunțat, prin intermediul unui filmuleț, că se retrage din activitatea competițională.

Cu lacrimi în ochi, tenisista a declarat că și-a îndeplinit toate visurile și se simte absolut epuizată.

"Succesul pentru mine este să ştiu că am dat totul, tot ce am putut. Sunt emoţionată, sunt fericită şi ştiu câtă muncă este necesară pentru a da tot ce ai mai bun în tine... Sunt foarte fericită şi foarte pregătită, pentru că ştiu în inima mea, ca om, că este cea mai bună decizie", a menționat jucătoarea australiană.

Ashleigh Barty se află pe primul loc în clasamentul WTA încă din septembrie 2019. Ea a câștigat în cariera sa 15 titluri la simplu, printre care trei trofee de Grand Slam: la Roland Garros în 2019, Wimbledon 2021 și Australia Open în 2022. La dublu, ea a cucerit 12 titluri, dintre care unul de Grand Slam, la US Open în 2018.

Barty a început să joace tenis din copilărie la Brisbane, capitala statului Queensland, şi a câştigat titlul de campioană de juniori la Wimbledon la 15 ani, în 2011. Trei ani mai târziu, ea a abandonat tenisul în favoarea cricketului, jucând în campionatul profesionist feminin australian. Sportiva a revenit în tenis după un sezon de absenţă, obţinând primul trofeu de Grand Slam la Roland Garros în 2019 şi devenind prima australiancă lider mondial după Evonne Goolagong-Cawley cu 50 de ani înainte.

Ea a confirmat apoi la Wimbledon în 2021, înainte de triumful de la Australian Open în ianuarie. Înaintea ei, doar Chris Evert, Martina Navratilova, Steffi Graf şi Serena Williams au mai terminat în vârful ierarhiei mondiale trei ani consecutiv.