Decizia UEFA: Meciul Sheriff – Zrinjski se va juca pe stadionul Zimbru
Sheriff Tiraspol va juca pe stadionul Zimbru din Chișinău meciul retur cu echipa Zrinjski Bosnia și Herțegovina din primul tur preliminar al UEFA Champions League. Decizia a fost anunțată de Comitetul Executiv al UEFA. Arena din capitală respectă toate reglementările UEFA aplicabile pentru meciurile de acasă ale tiraspolenilor în competițiile intercluburi UEFA, se menționează într-un comunicat de presă al Federației Moldovenești de Fotbal, citat de IPN.
Forul european a acceptat și schimbarea datei acestei partide. Programată inițial pe 13 iulie, meciul va avea loc pe 12 iulie cu începere de la ora 20:00. Meciul tur se va juca pe 6 iulie la Mostar.
Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, în cazul în care Sheriff își va continua parcursul în cupele europene în actuala stagiune, meciurile de pe teren propriu de asemenea vor fi găzduite de stadionul Zimbru. Dacă va trece în primul turul preliminar de Zrinjski, campioana Moldovei va juca împotriva câștigătoarei meciului Maribor (Slovenia) - Shakhtyor Soligorsk (Belarus). Partida tur va avea loc în deplasare pe 19-20 iulie, iar returul este programat peste o săptămână la Chișinău.
Anterior Comitetul Executiv al UEFA a anunțat că orașul Tiraspol nu va putea găzdui meciurile din competițiile UEFA până la noi dispoziții. Decizia s-a bazat pe concluziile făcute de agențiile specializate în analiză politică și strategică internațională ale căror rapoarte au fost consultate de administrația UEFA în urma evaluării situației actuale din regiune.