A decedat unul dintre primii olimpici ai R.Moldova
Comitetul Naţional Olimpic și Sportiv anunță despre decesul lui Alexei Vdovin, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992. Vdovin avea doar 59 de ani.
„Comitetul Naţional Olimpic și Sportiv transmite condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor, odată cu trecerea în neființă a lui Alexei Vdovin, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992. A concurat și la Campionatul Mondial de polo pe apă din 1982, reușind să cucerească medalia de aur. Alexei Vdovin a decedat la vârsta de 59 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj al CNOS.
De menționat că după destrămarea Uniunii Sovietice, fostele republici unionale au participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona în echipa unificată a CSI, însă fiecare stat a purtat propriul drapel. la Jocurile Olimpice din 1992 au participat un lot de 11 sportivi din R.Moldova. Vdovin a fost unul dintre cei patru medaliați.