Proiectul „Fotbal în Școli” cucerește Moldova!
Federația Moldovenească de Fotbal în comun cu Ministerul Educației și Cercetării continuă desfășurarea cursurilor gratuite de instruire pentru cadrele didactice de la instituțiile de învățământ, care doresc să implementeze proiectul ”Fotbal în Școli” pentru anul academic 2022-2023.
Astfel, pe stadionul Zimbru din capitală, au fost instruiți circa 50 de participanți din 23 de instituții noi din regiunea de nord și centru a țării. Seminarul s-a axat pe procesul de implementare a Proiectului Fotbal în Școli prin disciplina educația fizică prin fotbal.
Cu un cuvânt de salut către profesori a venit președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco și managerul proiectului Fotbal în Școli, Diana Bulgaru. Leonid Oleinicenco a mulțumit cadrelor didactice pentru implicarea activă în proiectul Fotbal în Școli.
La începutul cursului de instruire toți participanții au primit tradiționalul echipament (tricou si vestă), carnete, pixuri și material didactic.
Cursul de formare a fost constituit din două părți: teoretică și practică. În cadrul orelor teoretice au fost abordate cele mai importante subiecte, pe care fiecare profesor trebuie să le cunoască la etapa inițială a proiectului. Astfel pe ordinea de zi au fost puse în discuție următoarele teme:
- Proiectul fotbalistic Grassroots
- Fotbal în Școli
- Aplicația mobilă FIFA – Fotbal în școli
- Curriculum Educație fizică și fotbal
- Politica de protecție a copilului
- Coordonarea și dezvoltarea
- Jocurile mobile. Jocuri în componență redusă
De menționat, că la ora teoretică a fost prezent lectorul și doctorul în științe pedagogice, Nicolae Bragarenco, care s-a referit la curriculumul Educație fizică și fotbal și a relatat despre propria experiență în cadrul proiectului.
Un interes special a trezit aplicația electronică pentru gadgeturi - FIFA Football for Schools, care complimentează proiectul FMF în parteneriat cu UEFA Fotbal în Școli.
"Am semnat acorduri noi de colaborare cu 23 de instituții de învățământ din regiunea nord și centru, care garantează participarea în proiectul Fotbal în Școli. De asemenea, a fost implementată pentru prima dată în regiunea lor platforma FIFA Footbal For Schools. De asemenea, am desfășurat pe tot parcursul zilei lecții teoretice și practice și la finalul seminarului a fost efectuat un sondaj, care a arătat că orele practice sunt mai solicitate de instituții. Pe lângă aceasta am relatat instituțiilor despre toate proiectele FMF, în care ei și discipolii lor ar putea participa. În luna septembrie urmează să desfășurăm un seminar online cu toți profesorii, circa 500 de persoane, care vor realiza festivalurile - Grassroots week în cadrul proiectului și vom oferi mai multă informație ce ține de activitatea lor în școală. Tot anul acesta urmează să efectuăm un seminar și pentru inspectorii școlari de la direcțiile de învățământ, care vor monitoriza aceste școli", a declarat managerul proiectului Fotbal în Școli, Diana Bulgaru.
Lecțiile practice și teoretice au fost predate de instructori și specialiști FMF, manageri regionali de dezvoltare: Vitalie Jurat (regiunea Nord), Vitalie Lungu (regiunea Centru), Serghei Ursul și Iurii Covtun (regiunea Est) și Alexei Gheorghiu (regiunea Sud).
În același timp, profesorii au avut parte de workshopuri care au avut drept scop aplicarea și practicarea abilităților și cunoștințelor primite în cadrul seminarului de instruire. Aceste sesiuni au mobilizat profesorii, care mai apoi au interacționat activ pe tot parcursul cursului.
După orele teoretice, participanții împreună cu experții FMF au efectuat lecțiile practice, fiind împărțiți în grupe și primind diferite sarcini de la mentori. Ora practică a avut drept scop implementarea cunoștințelor noi pe terenul de fotbal, însușirea materialului didactic, precum și analiza greșelilor și a dificultăților întâlnite în teren.
Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de Diana Bulgaru (manager de proiect) și Cristina Braga (manager grassroots FMF).
La final, profesorii au primit certificate de participare, precum și inventar pentru desfășurarea procesului de antrenament: mingi, veste de departajare, jaloane și scară.
FMF organizează timp de 4 zile (15-18 august) cursurile gratuite de instruire pentru cadrele didactice de la instituțiile de învățământ implicate în proiectul ”Fotbal în Școli”, pentru anul academic 2022-2023.
”Fotbal în școli” este un proiect social de promovare a sportului numărul 1 printre copiii din Republica Moldova. Inițiat de FMF în colaborare cu Ministerului Educației și Cercetării, proiectul este implementat cu succes în peste 280 de instituții de învățământ din țară. Orele de fotbal în cadrul lecțiilor de educație fizică sunt desfășurate de profesori instruiți la cursurile organizate de Federația Moldovenească de Fotbal.
Prin Strategia de dezvoltare 2020-24, FMF și-a trasat 4 obiective majore cu scopul popularizării fotbalului și pentru dezvoltarea fotbalului de copii și juniori: implementarea jocului în grădinițe, lecțiile de fotbal în școli, crearea claselor specializate de fotbal și a Academiilor de fotbal.