Scandal în urma meciului dintre Sheriff Tiraspol și Manchester United, care a avut loc joia trecută la Chișinău. Cel puțin 12 jucători și membri ai staff-ului echipei engleze s-au simțit rău după ce s-au întors din deplasarea în R. Moldova. The Sun scrie că ar fi vorba despre o intoxicație alimentară.

Imediat după victoria cu 2-0 împotriva echipei Sheriff Tiraspol, Manchester United a urcat într-un avion privat și s-a întors în Anglia. A doua zi însă, mai mulți jucători și membri ai staff-ului au început să se simtă rău.

Clubul încearcă să verifice dacă intoxicația ar fi fost cauzată de mâncarea consumată de jucători la Chișinău sau în avionul spre Manchester. 

Toți fotbaliștii intoxicați au lipsit de la antrenamentul de vineri, iar câțiva dintre ei nu au putu să se antreneze nici sâmbătă.