Juventus, prima finalistă a Ligii Campionilor, după 2-1 cu Monaco în semifinale (VIDEO)
Juventus s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, la Torino, după ce a învins-o cu scorul de 2-1 (2-0) pe AS Monaco, în manșa a doua a semifinalelor competiției.
Juve, care s-a impus cu 2-0 în tur, va juca pentru a doua oară în ultimii trei ani finala Champions League, în 2015 fiind învinsă de FC Barcelona cu 3-1 la Berlin.
''Bătrâna Doamnă'' a fost, în ansamblu, mai bună decât revelația competiției, a arătat mai multă maturitate în joc, a dovedit că este o echipă valoroasă.
Monaco, venită la Torino fără să mai aibă ceva de pierdut, a început în forță și a avut o bară în chiar minutul 5, prin noua sa vedetă, Mbappé.
Oaspeții au ratat apoi prin Falcao (7), dar cu timpul, Juve a intrat în meci și a pus stăpânire pe joc.
Higuain a avut prima mare ocazie de gol al italienilor (22), însă lobul său peste portarul Subasic a fost anihilat de fundașul polonez Glik. Mandzukic a ratat o mare ocazie de gol (25), portarul Subasic, colegul său de la echipa națională, intervenind providențial. Raggi a avut și el o intervenție remarcabilă (28), blocând șutul lui Pjanic.
Inevitabil, golul a venit, în minutul 33, Mandzukic introducând mingea în plasă din a doua încercare, după ce portarul a respins în primă instanță reluarea atacantului croat la centrarea lui Dani Alves.
Higuain l-a testat și el pe Subasic (37), dar goalkeeper-ul croat a fost la post.
Monaco a avut și ea două oportunități bune pe finalul de repriză, iar Chiellini a fost aproape de autogol (42) la centrarea lui Mendz, iar apoi Mbappé (42) a ratat ținta.
Subasic s-a opus unui nou gol în fața lui Dybala (44), dar nu a mai avut ce face un minut mai târziu, când Dani Alves, MVP-ul acestei ''duble'', a prins un șut formidabil din voleu din marginea careului (45).
Monaco a încercat să atace și după pauză, a avut o posesie mai bună, dar nu a reușit să creeze pericol la poarta lui Buffon.
Juventus a avut o ocazie, prin columbianul Cuadrado (55), la prima sa acțiune după intrarea pe gazon, însă acesta a fost blocat de Jemerson.
Buffon a fost providențial în fața lui Mbappé (67), dar peste două minute tânărul atacant francez a reușit să înscrie pentru Monaco, din centrarea lui Moutinho. Pentru Mbappé a fost al șaselea gol în nouă meciuri jucate în Champions League. Buffon a fost învins după 600 de minute de invincibilitate în Liga Campionilor. Kylian Mbappé a devenit cu această ocazie cel mai tânăr marcator din semifinalele Champions League, la 18 ani și 140 de zile.
Monaco a mai forțat până la final măcar egalarea, dar nu a mai reușit nimic, iar Juventus a rămas neînvinsă în cupele europene de 23 de meciuri.
Finala se va juca pe 3 iunie, la Cardiff, iar Juventus va întâlni o echipă spaniolă, Real Madrid sau Atletico Madrid. Cele două se vor înfrunta miercuri, pe stadionul ''Vicente Calderon'', după ce Real, deținătoarea trofeului, s-a impus cu 3-0 în prima manșă.
Sursa: agerpres