Argentina, din nou regina lumii la fotbal, după 36 de ani. Echipa lui Messi a învins la lovituri de departajare Franţa
Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, în care scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2), la capătul prelungirilor, pe Lusail Stadium din Al Daayen, scrie Agerpres.
Echipa Albiceleste şi-a trecut în palmares astfel al treilea său titlu mondial, după cele obţinute în 1978 şi 1986.
Lionel Messi şi-a îndeplinit visul şi a reuşit să câştige Cupa Mondială, încununându-şi astfel o carieră incredibilă şi asigurându-şi astfel definitiv locul de frunte între cei mai mari fotbalişti ai planetei.
Finala a fost un meci care i-a dus pe fanii din ambele tabere, de la extaz la agonie şi înapoi, în cele din urmă având de câştig sud-americanii, în faţa unei formaţii a Franţei, deţinătoarea trofeului, care a arătat puţine lucruri în afară de pragmatism.
Lionel Messi (23 - penalty, 109) şi Angel Di Maria (36) au marcat pentru Argentina, în timp ce fenomenalul Kylian Mbappe a înscris toate golurile Franţei (80 - penalty, 81, 118 - penalty). La loviturile de departajare, Messi, Dybala, Paredes şi Montiel au fost cei care au adus trofeul aproape, de la francezi marcând Mbappe şi Kolo Mouani, în timp ce Coman şi Tchouameni au ratat.
Echipa antrenată de Lionel Scaloni a preluat controlul jocului încă de la debut şi au pus presiune pe poarta adversă. Mac Allister (5) a şut de la 22 de metri, dar Lloris a reţinut. Apoi, De Paul (8) a tras din marginea careului, însă Varane a respins în corner.
Argentina a făcut un joc complet, cu pase rapide şi presing sufocant, în timp ce Franţa nu a reuşit să iasă deloc din propria jumătate.
Di Maria a creat constant pericol pe flancul stâng, dar a şutat imprecis în min. min. 17. În min. 21, Di Maria a fost agăţat în careu de Dembele, iar arbitrul Marciniak a acordat penalty, transformat de Messi.
În min. 36, un contraatac al Argentinei, l-a adus pe Mac Allister în poziţie foarte bună de centrare, jucătorul lui Brighton l-a servit pe Angel Di Maria, care a dublat avantajul sud-americanilor.
Până la pauză, Franţa nu a tras niciun şut la poartă, Argentina având şi o posesie net superioară, 49%-36% (15% in contest).
Argentinienii au continuat să facă jocul, însă nu au reuşit să dea lovitura decisivă. Voleul lui Rodrigo De Paul (49), din marginea careului, a fost prins de Lloris. Alvarez (59) a şutat la colţul scurt, dar Lloris a prins în doi timpi. Messi (60) a trimis pe lângă poartă, după ce a fost blocat de Rabiot. Mac Allister (63) a fost deposedat in extremis în faţa porţii de Upamecano.
Deschamps a mutat disperat, scoţând jucători cu greutate precum Griezmann şi Theo Hernandez, mizând pe un joc de forţă, având în vedere calităţile fizice net superioare, cât şi pe eventualele sclipiri ale lui Mbappe.
Prima minge trimisă spre poartă de ''Les Bleus'' a venit în min. 68, când Kolo Muani a reluat pe lângă poartă cu capul, după cornerul lui Griezmann. Mbappe s-a făcut simţit abia în min. 71, când a şutat din marginea careului peste poartă.
Acţiunile argentinienilor, diminuaţi fizic, s-au rarefiat, Lloris fiind la post în min. 72 la o astfel de ocazie, la şutul lui Fernandez.
În min. 79, Otamendi l-a scăpat pe Kolo Muani, iar apoi l-a faultat în careu, iar Franţa a primit penalty. Kylian Mbappe a transformat fără probleme (80) şi a readus speranţa în tabăra ''cocoşilor''. A fost primul şut pe poartă al Franţei în acest meci. ''Les Bleus'' au profitat de momentul bun şi au reuşit o egalare incredibilă, în decurs de câteva zeci de secunde. Mbappe a fost scăpat din nou de defensiva argentiniană şi a marcat cu un şut de la 14 metri, din pasa lui Thuram (81).
Franţa, echipa care avea ascendentul, a căutat să încheie meciul în minutele adiţionale, dar Otamendi a deviat peste poartă şutul lui Mbappe (90+3), Emiliano Martinez a prins în doi timpi (90+4) la şutul trimis de Rabiot din careu, iar Thuram a fost deposedat in extremis în careu (90+6).
Şi Argentina a fost aproape de a înclina balanţa pe final, însă Lloris a deturnat peste poartă şutul puternic expediat de Messi de la 18 metri pe centrul porţii (90+7).
În prelungiri, Argentina a a revenit la comanda jocului, dar Mac Allister (93) şi Acuna (104) au fost imprecişi.
Foarte aproape de gol au fost Lautaro Martinez (105), care a tras din careu, dar Upamecano a blocat, şi apoi Montiel, care a reluat din afara careului, însă Varane a respins în corner. Lautaro a mai irosit o ocazie mare (105+1), când a trimis pe lângă poartă din poziţie excelentă.
Messi l-a pus la încercare pe Lloris, dar portarul lui Tottenham a respins de la colţul scurt. În min. 109, Lautaro Martinez a şutat din unghi, Lloris a respins în faţă, iar Messi a reluat mingea în plasă.
Argentina nu a fost capabilă nici de această dată să îşi păstreze avantajul de pe tabelă, pentru că Montiel a comis henţ în careu blocând un şut trimis de Mbappe. Kylian Mbappe a reuşit hat-trick-ul, marcând din penalty (118) şi a ţinut campioana în joc.
Franţa putea câştiga trofeul, dar Kolo Muani a ratat două mari ocazii în ultimele minute de joc. În min. 120, atacantul lui Eintracht a trimis cu capul pe lângă poartă centrarea lui Mbappe, iar în min. 120+3, portarul Emiliano Martinez a salvat incredibil şutul lui Kolo Muani, în situaţie de unu la unu.
La loviturile de departajare, Emiliano Martinez, eroul din meciul cu Olanda (a apărat două penalty-uri), a apărat şutul lui Coman, Tchouameni a trimis pe lângă, Montiel şi-a răscumpărat eroarea din min. 118, iar Argentina a devenit campioană în mod meritat.
Argentina a jucat a şasea sa finală de Cupă Mondială, după ce le-a pierdut pe cele din 1930, 1990 şi 2014.
Selecţionata Albiceleste a pierdut doar un meci din ultimele 43 jucate, 1-2 cu Arabia Saudită în partida sa de debut în Qatar, având 29 de victorii şi 13 egaluri.
Căpitanul echipei Argentinei, Lionel Messi, a jucat a doua sa finală de Cupă Mondială, după cea pierdută în 2014 în faţa Germaniei (0-1, după prelungiri).
Pentru Franţa, a fost a doua finală mondială pierdută, după cea din 2006, când s-a înclinat în faţa Italiei, tot la loviturile de departajare.
Franţa a ratat şansa de a deveni a treia echipă care câştigă două titluri consecutive, după Italia (1934, 1938) şi Brazilia (1958, 1962).
Kylian Mbappe (23 ani) s-a consolat cu trofeul de golgheter al Cupei Mondiale, având opt goluri marcate la ediţia din Qatar.
Messi a stabilit recordul de prezenţe la Cupa Mondială, 26, după ce l-a depăşit pe germanul Lothar Matthaeus.
Argentina şi Franţa s-au mai întâlnit de trei ori la Cupa Mondială, ''Les Bleus'' având câştig de cauza la ultima confruntare, în 2018, când s-au impus cu 4-3 în optimile de finală. Argentina a câştigat primele două dueluri, în 1930 şi 1978.
Argentina - Franţa 3-3 (2-0, 2-2), după prelungiri; 4-2, la loviturile de departajare
Au marcat: Lionel Messi (23 - penalty, 109), Angel Di Maria (36), respectiv Kylian Mbappe (80 - penalty, 81, 118 - penalty).
Au executat în ordine loviturile de departajare: Kylian Mbappe 0-1 (gol), Lionel Messi 1-1 (gol), Kingsley Coman 1-1 (ratare - apără Emiliano Martinez), Paulo Dybala 2-1 (gol), Aurelien Tchouameni 2-1 (ratare - pe lângă poartă), Leandro Paredes 3-1 (gol), Randal Kolo Muani 3-2 (gol), Gonzalo Montiel 4-2 (gol).