Cristiano Ronaldo (37 de ani) a semnat cu clubul saudit Al-Nassr un contract valabil până în 2025, potrivit BBC. În această perioadă, fotbalistul portughez va câștiga aproximativ 200 de milioane de euro pe sezon, sumă în care sunt incluse și bonusurile din publicitate, astfel că a devenit cel mai bine plătit sportiv al planetei, transmite Digi24.

„Istoria se scrie. Acesta este un transfer care, nu doar că va inspira clubul nostru să obțină un succes mult mai mare decât până acum, dar va inspira și campionatul nostru, națiunea și următoarele generații, băieți și fete, care să devină cele mai bune versiuni ale lor. Cristiano, bine ai venit în noua ta casă”, au scris cei de la Al-Nassr pe Instagram.

Pe lângă contractul de fotbalist, Cristiano Ronaldo a semnat și un contract până în 2030 pentru a deveni ambasador al Arabiei Saudite în demersul pentru organizarea unei Cupe Mondiale.

În Arabia Saudită, Al-Nassr ocupă locul doi, cu 23 de puncte, la două lungimi în spatele celor de la Al-Shabab.

Căpitanul Portugaliei era liber de contract după ce a părăsit Manchester United în urma unui interviu scandalos în care a criticat clubul.

Ronaldo s-a întors recent în Portugalia, după ce a evoluat la Cupa Mondială din Qatar, competiție unde a scris istorie, devenind primul fotbalist care a marcat la cinci Cupe Mondiale diferite.

„Sunt nerăbdător să încep o nouă experiență într-o ligă diferită și o țară diferită. Viziunea pe care o au cei de la Al-Nassr mă inspiră. Abia aștept să-mi întâlnesc noii colegi și să ajut echipa să cucerească mai multe trofee”, a spus Cristiano Ronaldo după ce a semnat cu Al-Nassr, potrivit EuroFoot, citată de digisport.ro.