Naționala Moldovei a obținut marți seara, pe stadionul Zimbru din Chișinău, o victorie istorică împotriva reprezentativei Poloniei, scor 3-2, în cel de-al patrulea meci din preliminariile Campionatului European 2024, grupa E, transmite MOLDPRES.

Oaspeții au marcat două goluri în prima repriză, prin Arkadiusz Milik și Robert Lewandowski. Tricolorii, însă au răsturnat rezultatul în partea a doua a meciului. În debutul reprizei secunde, Ion Nicolaescu a înscris cu un șut de la 22 de metri, iar în minutul 79 a egalat la doi după o fază individuală de senzație.

Au fost reușitele cu nr. 11 și 12 ale atacantului nostru pentru Naționala Moldovei în cele 35 de partide jucate. Atacantul echipei Beitar Ierusalim a depășit astfel recordul selecționerului Serghei Cleșcenco (11 goluri), care data din anul 2006. Golul victoriei a fost marcat de Vladislav Baboglo, cu capul, în minutul 85.

Dorian Răilean și Nichita Moțpan au bifat a 10-a partidă pentru tricolori.  

În celălalt meci al grupei, Insulele Feroe a jucat cu Albania, scor 1-3. În clasamentul grupei conduce Cehia, cu 7 puncte. Urmează Albania, cu 6 puncte, Moldova 5 puncte, Polonia 3 puncte, și Feroe un punct. Pentru echipa antrenată de Serghei Cleșcenco urmează meciul cu Feroe, în deplasare, pe 10 septembrie.