Echipele Diviziei Naționale și-au aflat adversarele din sezonul de tranziție 2017
Foto: Dan Gutu
Tragerea la sorți pentru alcătuirea programului Diviziei Naționale, sezonul de tranziție 2017, a avut loc azi, 19 iunie, la sediul Federației Moldovenești de Fotbal. Meciurile primei etape vor avea loc în perioada 1-2 iulie, transmite IPN.
Campioana Diviziei Naționale de fotbal din sezonul trecut, FC Sheriff, se va duela cu Spicul Chișcăreni. Echipa din strada Butucului, Zimbru, va juca cu Dacia Chișinău, iar Petrocub Hâncești va întâlni studenții de la Academia.
Echipa din Orhei, Milsami, va juca cu FC Zaria, automobiliștii de la Dinamo-Auto vor întâlni Speranța Nisporeni, iar FC Sfîntul Gheorghe se va duela cu Saxan Ceadîr-Lunga
Programul complet al meciurilor urmează a fi publicat pe site-ul oficial al FMF.