Federația Națională de Tenis pregătește o proprie bază de pregătire a tenismenilor. Aceasta va avea șase terenuri de tenis acoperite și cel puțin 14 terenuri cu zgură. Baza sportivă se planifică a fi deschisă în acest an, în toamnă, a precizat președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova, Ceslav Ciuhrii, într-o conferință de presă la IPN.

„Pentru noi la fel de important este și pregătirea noilor jucători, cu acest scop pregătim o proprie bază sportivă, sperăm anul acesta să o deschidem. Pentru noi aceasta este la fel de important, aceleași emoții le trăim, pentru că avem speranța la un nou început. Sper că după ce își va încheia cariera Radu (Albot), experiența lui o va partaja cu noii jucători și vom reuși în felul acesta să avem jucători mereu în top”, a declarat Ceslav Ciuhrii.

„Vrem să aducem pe cei mai buni antrenori, în primul rând pentru juniori, dar și să completăm acele goluri pe care le avem. Avem foarte mulți juniori care, când ajung la o anumită vârstă, își pierd din calitatea jocului și asta trebuie să îndreptăm. Chiar dacă nu o să găsim la noi în țară, o să aducem din afara țării și sper că o să avem o infrastructură excepțională și vom reuși în acest fel să aducem și competiții și să ridicăm nivelul de joc al tenismenilor noștri”, a declarat președintele FNTM.
 
Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, tenismenul Radu Albot, a remarcat că și-ar dori să participe la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an. „Cred că ar fi o experiență interesantă. Trebuie doar să-mi ridic un pic clasamentul pentru că acum sunt pe poziția 130. Nu crede că este de ajuns. Cred că pentru orice sportiv este un vis să ajungi la Jocurile Olimpice. Mai ales că jocurile Olimpice au fost ba în Brazilia, ba în Japonia și acum sunt în Europa, cel mai aproape de casă, poți să spui că e acasă”, a adăugat sportivul moldovean.


Calificarea la Jocurile Olimpice are loc în baza clasamentelor. Din fiecare țară pot intra maximum patru jucători. Au șanse mai mari de calificare jucătorii care se regăsesc, cel puțin, în top 100 mondial.