Tenismanul moldovean Radu Albot s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Delray Beach (Florida), dotat cu premii totale de 661.585 de dolari, după ce a dispus de chinezul Juncheng Shang, cu 4-6, 6-4, 6-2, scrie Agerpres.

Albot, campion la Delray Beach în 2019, a venit din calificări şi va avea un meci mult mai dificil în optimi, contra americanului Frances Tiafoe, al doilea favorit.

Şi americanul Marcos Giron, finalist în weekend la Dallas, a debutat cu dreptul pe tabloul principal în Florida, câştigând în faţa compatriotului Emilio Nava cu 6-4, 7-6 (7/5).

Doi capi de serie, britanicul Daniel Evans (7) şi australianul Max Purcell (8) au părăsit prematur competiţia.