Un moment fără precedent în fotbal a avut loc imediat după meciul Gremio Anapolis - Centro Oeste, din a doua ligă a Campionatului Goiano din Brazilia. Portarul echipei gazdă a fost lăsat plin de sânge și dus de urgență la spital, după ce un polițist l-a împușcat în picior, chiar sub ochii colegilor și adversarilor, transmite DigiSport.

Potrivit presei braziliene, la marginea terenului s-a format un meleu între cele două tabere, iar polițiștii au intervenit după ce staff-urile au eșuat să îi despartă pe scandalagii.

Un polițist militar a făcut exces de zel și l-a împușcat în picior pe Ramon Souza, în zona coapsei. Glonțul a fost de cauciuc, dar tot i-a făcut o rană serioasă portarului, care a fost scos pe targă și dus la spital.

"Gremio Anapolis condamnă public scena regretabilă, ridicolă și revoltătoare petrecută miercuri seară pe Jonas Duarte Stadium. O faptă oribilă, incredibilă și criminală comisă de cineva care ar trebui să prețuiască siguranța și integritatea oamenilor de la stadion.

Ziua de 10 iulie va fi marcată de un eveniment violent, murdar și oribil împotriva unui jucător al nostru, pe care nu îl vom uita niciodată. Informăm că vom lua măsurile potrivite pentru a se asigura că persoana responsabilă e pedepsită și că se face dreptate", a transmis clubul pe Instagram.