Campionii olimpici vor primi câte 70 de mii de lei lunar. Câte milioane vor încasa pentru locurile de frunte
Sportivii moldoveni care vor ocupa locuri de frunte la olimpiade beneficiază de o bursă lunară de 70.000 de lei timp de patru ani, a anunțat Sergiu Gurin, secretarul de stat de la Ministerul Educației. Această bursă va fi indexată anual la salariul mediu pe economie și reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, având scopul de a încuraja sportivii să rămână în țară, scrie Newstream.md.
„Bursa este mai mare chiar și față de statele din vecinătate, România și Ucraina,” a subliniat Gurin în cadrul emisiunii „Studio politic” cu Nelly Sambriș de la Vocea Basarabiei. Măsura vine ca răspuns la fenomenul de emigrare a sportivilor moldoveni din cauza plăților mici oferite în Republica Moldova.
În plus, sportivii care vor obține medalii la Jocurile Olimpice de la Paris vor fi recompensați cu premii substanțiale: campionii olimpici vor primi 3 milioane de lei, locul doi va fi premiat cu 2,6 milioane de lei, iar medalia de bronz va aduce sportivului 2 milioane de lei.
Pentru Jocurile Olimpice de la Paris, Moldova va avea un număr record de federații participante – 10, dintre care 7 sportivi sunt de la federația de lupte. Gurin a declarat că aceste măsuri sunt esențiale pentru a stimula performanța și a sprijini sportivii moldoveni la cel mai înalt nivel.