VIDEO // Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a început, vineri seara, cu un clip video care îl prezintă pe fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane purtând torţa olimpică prin capitala Franţei, relatează Agerpres.
În prezenţa preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, şi a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, defilarea delegaţiilor pe Sena a început cu o ambarcaţiune care transporta echipa Greciei, urmată de alta purtând echipa refugiaţilor.
Prima secţiune a spectacolului se numeşte ''Enchanté'', formulă de bun venit a în franceză, urmând să fie în total 12 astfel de tablouri, care vor evoca istoria, cultura, gastronomia sau spiritul francez, potrivit regizorului ceremoniei, Thomas Jolly.
Showul a continuat cu Lady Gaga interpretând în franceză o melodie clasică ''Mon truc en plume'', de Zizi Jeanmaire. Au urmat 80 de artişti de la Moulin Rouge, cu celebrul dans de cabaret French can-can.
S-au succedat în ordine tablourile Synchronicité (sincronicitate), Liberté (libertate), Egalité (egalitate), Fraternité (fraternitate).
Între artiştii care au încântat asistenţa a fost pop starul francez Aya Nakamura, au fost difuzate scene din celebrul muzical Les Misérables (Mizerabilii), pus în scenă la Teatrul Chatelet, dar şi solista de operă Marina Viotti, acompaniată de trupa de heavy metal Gojira.
Mezzo-soprana Axelle Saint-Cirel, îmbrăcată într-o rochie reprezentând steagul Franţei, creaţie a casei de modă Dior, a interpretat La Marseillaise, reorchestrată de compozitorul Victor le Masne, pe acoperişul Grand-Palais.
În capitolul şase, Sororité, au fost prezentate zece femei franceze celebre în istorie, prin intermediul unor statui aurii care au ieşit din Sena: Olympe de Gouges, Alice Milliat, Gisele Halimi, Simone de Beauvoir, Paulette Nardal, Jeanne Barret, Louise Michel, Christine de Pizan, Alice Guy şi Simone Veil.
În total circa 6.800 de sportivi din cele 206 comitete olimpice naţionale vor traversa cei 6 km pe Sena, de la Pont d'Austerlitz până la Trocadero, la bordul a 85 de vase, în faţa a 320.000 de spectatori, pe o vreme închisă.