Echipa olimpică a R. Moldova, reprezentată superb la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris
Echipa de olimpici ai R. Moldova au avut o prestație superbă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. În acest an sportivii olimpici au fost aplaudați, fiind pe corăbii care navigau pe râul Sena. Echipați cu drapele naționale și cu pancarda pe care era inscripția „Republic of Moldova”, campionii noștri, alături de celelelalte echipe, au primit ovații și aplauze din partea spectatorilor.
Potrivit informațiilor oferite de Comitetul Olimpic al R. Moldova, lotul olimpic national este compus din:
Dan Olaru, Alexandra Mirca – la proba Tirul cu Arcul;
Andrian Mardare, Zalina Marghieva , Serghei Marghiev, Alexandra Emilianov, Dimitriana Bezede – la proba de Atletism;
Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Olărașu – la proba de Canoe;
Denis Vieru , Adil Osmanov, Mihail Latisev – la proba de Judo;
Tatiana Salcutan, Pavel Alovatki – la înot;
Anastasia Nichita , Irina Ringaci, Mariana Dragutan, Victor Ciobanu, Valentin Petic, Radu Lefter, Maxim Saculțan – la proba de lupte;
Anna Dulce la proba de Tir;
Marin Robu la proba de Haltere;
Vladislav Ursu la Tenis de masa;
Alisa Glinka la Dresaj.
Echipa națională a primit înalte aprecieri și urări de mult succes atât din partea publicului prezent la Paris, cât și din partea celor de acasă, din R. Moldova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a scris că ceremonia de deschidere a reprezentat „un spectacol fenomenal” și R. Moldova a fost reprezentată frumos.
„Stegarii țării noastre sunt atleții Alexandra Mirca și Dan Olaru! Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris ne reamintește de puterea spiritului uman și de capacitatea noastră de a atinge culmi incredibile atunci când suntem uniți. Spectacolul grandios oferit de organizatorii francezi este o dovadă a dedicării și creativității lor, inspirându-ne să visăm mai mare și să muncim mai mult pentru a ne atinge obiectivele.
„Libertatea! Egalitatea! Fraternitatea!” - atât de armonios conectate cu valorile olimpice! Jocurile Olimpice sunt mai mult decât o competiție – sunt o celebrare a excelenței, a fair-play-ului și a unității globale. Hai să ne inspirăm din acest moment extraordinar și să fim mândri pentru atleții noștri!”, scrie Daniel Vodă.
Și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a transmis un mesaj de încurajare pentru sportivii care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice. „Hai, Moldova! Toată țara vă ține pumnii”, a îndemnat ministrul.
Mesaj de încurajare a venit și din partea deputatului Radu Marian. „Ținem pumnii pentru olimpicii noștri la Paris. Hai, Moldova!”, a scris parlamentarul.
Cu mesaje de urări de succes și baftă în competiție a venit și premierul Dorin Recean, iar șefa statului Maia Sandu a fost prezentă acolo, la Paris, alături de competitorii noștri olimpici.