Real Madrid, deținătoarea trofeului, a realizat scorul zilei de marți în Liga Campionilor la fotbal, 5-1 cu Legia Varșovia, pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', în etapa a treia a grupelor.

Gareth Bale (16), Tomasz Jodlowiec (20, autogol), Marco Asensio (37), Lucas Vazquez (68) și Alvaro Morata (84) au marcat pentru madrileni, iar golul oaspeților a fost reușit de Miroslav Radovic (22 — penalty), la meciul cu numărul 400 al Realului în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.

 

Vedeta Cristiano Ronaldo nu a avut o zi prea bună, nereușind să marcheze, însă a oferit două pase de gol.

ȚSKA Moscova a remizat acasă cu AS Monaco, 1-1, golul rușilor fiind înscris de ivorianul Lacina Traore (34), fost jucător la CFR Cluj, dar și la AS Monaco. Echipa din Principat a egalat pe final, prin Bernardo Silva (87).

 

Juventus a câștigat în condiții speciale, la Lyon, cu 1-0, printr-un gol semnat de columbianul Juan Cuadrado (76). Lyon ratase un penalty prin Alexandre Lacazette (35), al cărui șut a fost apărat de Gianluigi Buffon. Juve juca din minutul 56 în inferioritate numerică, după eliminarea lui Mario Lemina.

 

FC Porto a smuls victoria la Bruges, cu 2-1, dintr-un penalty marcat în prelungiri de Andre Silva.

 

Sevilla a dispus cu 1-0 la Zagreb de echipa locală Dinamo, la care fundașul Alexandru Mățel a fost rezervă.

Rezultatele serii de ieri: 

Sursa: agerpres