Premiile The Best FIFA// Cristiano Ronaldo, cel mai bun jucător din 2017
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, vedeta echipei spaniole Real Madrid, a câștigat pentru doua oară consecutiv titlul de cel mai bun fotbalist al anului, luni, la Londra, în cadrul Galei premiilor The Best, organizată de Federația Internațională de Fotbal (FIFA).
Ronaldo (32 ani) a câștigat în sezonul trecut titlul de campion al Spaniei, precum și Liga Campionilor, fiind și golgheterul celei mai importante competiții europene intercluburi. Palmaresul lusitanului în 2017 este completat de Supercupa Europei și Supercupa Spaniei.
Ronaldo i-a devansat în clasamentul secțiunii cel mai bun fotbalist pe marele său rival Lionel Messi (FC Barcelona) și pe brazilianul Neymar, protagonistul celui mai scump transfer din istoria fotbalului în această vară, de la FC Barcelona la Paris Saint-Germain, pentru 222 de milioane de euro.
Cristiano Ronaldo a primit premiul din partea a doi foști mari fotbaliști, argentinianul Diego Armando Maradona și brazilianul Ronaldo Nazario de Lima
Prin trofeul cucerit luni seara, Ronaldo l-a egalat pe Messi în privința titlurilor de cel mai bun fotbalist al anului, cu cinci victorii fiecare.
Tehnicianul francez al echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a fost ales antrenorul anului, el primind acest premiu, luni seară, la gala FIFA The Best, de la Londra.
Finalişti pentru acest trofeu au fost şi italienii Massimiliano Allegri (Juventus) şi Antonio Conte (Chelsea). Cel care i-a înmânat trofeul lui Zidane a fost câştigătorul de anul trecut, italianul Claudio Ranieri.
Italianul Gianluigi Buffin (Juventus Torino) a fost ales cel mai bun portar al anului, el primind acest premiu, luni seară, la gala FIFA The Best, de la Londra.
Au mai fost finalişti pentru acest trofeu costaricanul Keylor Navas (Real Madrid) şi germanul Manuel Neuer (Bayern München).
Premiul pentru fani le-a revenit suporterilor echipei Celtic, iar anunţul a fost făcut de Samuel Eto'o.
Sursa: agerpres