Tenis// Simona Halep, surclasată de Caroline Wozniacki la Turneul Campioanelor
Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 0-6, 2-6, de daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, în etapa a II-a a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor de la Singapore. După victoria din primul meci al competiției, românca a fost de nerecunoscut în partida cu Wozniacki.
Grăbită şi neinspirată, Simona Halep a lăsat, miercuri, o impresie de blocaj total, cum a mai făcut-o de câteva ori în acest sezon, fiind întrecută clar de Caroline Wozniacki. Foarte mobilă, cu o defensivă aproape impenetrabilă, daneza a servit impecabil, a punctat mult cu lovitura de dreapta în lungul liniei şi a "mixat" cu succes mingile înălţate către terenul advers cu cele trimise în forţă sau în scurt. Halep nu a mai fost susţinută de serviciu ca în partida cu Caroline Garcia şi nu a mai fost atât de dispusă la efort. Românca a greşit extrem de mult şi nici sfaturile antrenorului Darren Cahill, care a intervenit de două ori, nu au ajutat-o.
Setul I a fost unul fără istoric, Wozniacki conducând după 15 minute cu 4-0, cu două break-uri, în al doilea şi al patrulea ghem. Românca a avut prima minge de ghem la 0-5, a ratat-o, iar adversara ei a pus capăt setului, cu 6-0, după 24 de minute.
După un al şaptelea ghem consecutiv câştigat de Wozniacki, Halep a început să-i pună ceva probleme rivalei. Mai agresivă şi pe fondul unei uşoare scăderi în joc a danezei, sportiva de pe locul 1 WTA a egalat cu un ghem la 0, dar şi-a pierdut serviciul la 1-2. Din nefericire, nivelul greşelilor neforţate ale Simonei Halep a rămas ridicat, astfel că nu a mai putut trece pe tabelă decât un ghem în dreptul ei. Cu 6-2, după 63 de minute de joc, Wozniacki se instalează confortabil la conducerea Grupei Roşii, fiind ca și calificată în semifinale.
În a doua partidă a etapei, vor evolua Elina Svitolina din Ucraina, locul 4 WTA, şi Caroline Garcia din Franţa, locul 8 WTA.
În ultimul meci al ei în Grupa Roşie, Simona Halep o vâ întâlni, vineri, pe Svitolina.
Până în prezent, jucătoarea română şi-a asigurat la Singapore un premiu de 283.000 de dolari şi 375 de puncte WTA.
Sursa: news.ro