Primele declarații ale Simonei Halep, date după calificarea în finala primului turneu de Mare Șlam al anului, au fost oferite sub imperiul emoțiilor puternice resimțite de jucătoarea din România. De asemenea, organizatorii competiției nu fac economii de superlative atunci când e vorba de prestația din teren a Simonei Halep.

A fost foarte greu, tremur toată, sunt foarte emoţionată.”, au fost primele cuvinte ale numărului 1 WTA la interviul dat după meciul din semifinalele de la Australian Open, jucată împotriva germancei Angelique Kerber.

Vă mulțumesc tuturor pentru susținere. În acest meci, am fost prima care am avut două șanse de meci, dar le-am ratat. După accidentarea de la gleznă, am decis să lupt pentru fiecare minge, pentru fiecare meci din acest turneu. Azi a fost un meci ca un montagne-ruse. Sunt mândră de ceea ce am realizat.”, a mai spus Simona Halep.

Aprecierile și elogiile internaționale la adresa jucătoarei din România. Conform știripesurse.ro, organizatorii competiției au scris pe twitter, după finalul partidei: „Faceți plecăciuni. Ce meci! Un rollercoaster”. „De neprețuit - așa poate fi rezumat într-un cuvânt această partidă”.

"Niciun jucător nu a salvat puncte de meci în DOUĂ meciuri Australian Open şi a câştigat titlul... Să fie Simona Halep cea care va scrie istorie sâmbătă?", se mai întreabă organizatorii Australian Open pe contul oficial de Twitter.

Siteul WTA a titrat scurt: „Un meci absolut uluitor”.                                                                                                                                                                                                                              pp

Amitim că azi, după un meci de trei seturi, în care s-a impus cu 6-3, 4-6, 9-7 în fața nemțoaicei Angelique Kerber, Simona Halep s-a calificat în finala primului turneu de Mare Șlem al anului,