Meci amical al naționalei Moldovei, anulat din cauza virusului Ebola
Meciul amical pe care naționala de fotbal a Moldovei urma să îl dispute astăzi, în Austria, cu selecționata din Congo, a fost anulat.
Potrivit unui comunicat al Federației Moldovenești de Fotbal, decizia a fost luată ca urmare a unei situații extraordinare (răspândirea virusului Ebola), în urma căreia patru țări africane, printre care și Congo, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Uniunii Europene.
Într-o scrisoare oficială adresată FMF și semnată de Secretarul General, Badji Mombo Wantete, forul fotbalistic din Congo a anunțat că echipa națională nu va putea juca meciul amical cu Moldova deoarece nu au fost obținute vizele de intrare în Austria.
În această situație, FMF întreprinde mai multe măsuri pentru a găsi un adversar, o echipă națională sau un club, în perspectiva desfășurării unui meci amical pe 31 mai sau 1 iunie.