VIDEO // Khabib și-a spulberat adversarul, apoi a anunțat că se retrage din UFC: „Nu voi mai lupta fără tatăl meu”
Khabib Nurmagomedov (32 de ani) l-a învins pe Justin Gaethje (31) în cadrul galei UFC 254, iar la final și-a anunțat retragerea din Octagon.
Rusul Khabib Nurmagomedov a obținut a 29-a victorie în UFC, în fața lui Justin Gaethje, care a abandonat după ce Khabib i-a aplicat procedeul „triangle choke”. La final, cuprins de emoții, Khabib și-a anunțat retragerea. Cu lacrimi în ochi, rusul a declarat că nu mai poate lupta după ce tatăl său a decedat.
„A fost ultima mea luptă. Nu voi mai veni aici fără tatăl meu. Când UFC m-a sunat despre lupta cu Justin, am vorbit cu mama timp de 3 zile. Nu a vrut să merg să lupt fără tata, dar i-am promis că va fi ultima mea luptă. Îți mulțumesc, Justin. Știu multe lucruri despre tine, știu că îți ajuți oamenii. Fii aproape de părinții tăi, nu știi ce se poate întâmpla mâine”, a declarat Khabib, scrie gsp.ro.
Imediat după victoria lui Khabib, fotbalistul Cristiano Ronaldo a reacționat pe rețelele de socializare. Portughezul a postat o fotografie cu Khabib, alături de mesajul „Felicitări, frate! Tatăl tău este mândru de tine”.
Tatăl lui Khabib, Abdulmanap Nurmagomedov, a decedat în luna iulie a acestui an, la vârsta de 57 de ani, după ce a fost infectat cu COVID-19. Abdulmanap i-a fost aproape fiului său în toate cele 28 de meciuri pe care Khabib le-a disputat înainte ca acesta să se stingă din viață.