VIDEO // Personalități notorii din lumea fotbalului, în susținerea lui Radu Rebeja la funcția de Președinte al FMF: „știe cum să reseteze Federația!”
Personalități notorii din lumea fotbalului, foști internaționali, antrenori, conducători de cluburi și școli de fotbal, dar și amatori ai fotbalului, își exprimă susținerea pentru Radu Rebeja, candidat la funcția de Președinte al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF).
Adrian Sosnovschi, Adrian Bogdan, Ion Testimițanu, Ivan Tabanov, dar și deputatul Octavian Țîcu se numără printre cei care își exprimă deschis susținerea față de Radu Rebeja. În opinia lor, anume Rebeja poate aduce schimbarea mult visată la FMF și nemijlocit poate ridica fotbalul moldovenesc la un nou nivel.
Fotbaliștii și antrenorii moldoveni au lansat un apel către toți cei care iubesc fotbalul moldovenesc, dar și către cei de care depinde cine va fi următorul Președinte al FMF - să susțină procesul de resetare a federației, dar și reformele atât de necesare pentru dezvoltarea fotbalului - reforme care vor atinge absolut toate domeniile acestuia (loturile naționale, campionate, fotbal pentru copii și juniori, fotbal în regiuni, fotbal feminin, veterani etc.).
Tot în această adresare, ei au punctat prioritățile ce vor sta la baza activității echipei în frunte cu Radu Rebeja. Precizăm că, Radu Rebeja este cel mai selecționat jucător moldovean din toate timpurile, cu 74 de meciuri la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova.
El este fondatorul Academiei de Fotbal din Republica Moldova. Amintim că, alegerile Președintelui FMF și ale organelor de conducere vor avea loc pe 22 ianuarie curent la Congresul al XIX-lea.