AC Milan își schimbă din nou patronul. Presa italiană anunță că moldoveanul Alexandr Jucov (52 de ani) vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni al milanezilor.

Clubul este în acest moment în proprietatea americanilor de la Elliott Management, care l-au "răscumpărat" în iulie 2018, în momentul în care chinezul Yonghong Li nu a reușit să reeșanoneze un împrumut.

Înainte de asta, "diavolii" au fost, timp de peste 30 de ani, în proprietatea fostului prim-ministru italian, Silvio Berlusconi.

Alexandr Jucov va fi noul acționar majoritar de la AC Milan

"Alexander Jucov , un om de afaceri de top, originar din Republica Moldova și fondator al World Lab Technologies, și-a exprimat interesul de a achiziționa majoritatea acțiunilor lui AC Milan, club din Serie A.

Această achiziție va împlini dorința de mai mult timp a domnului Jucov, aceea de a fi implicat activ în sport ca afacere, care a adoptat accelerat noi tehnologii și măsurători pe bază de date metrice", se arată în comunicatul eliberat de compania lui Jucov, citat de presa italiană.

Negocierile pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni urmează să înceapă curând și vor fi mediate de una dintre cele mai mari companii din lume.

Compania condusă de Jucov se bazează pe cercetarea și dezvoltarea de noi tehnologii în energia regenerabilă, mobilitate sustenabilă, logistică și proiecte de infrastructură.

Sursa: digisport.ro